Suceava

Una dintre victimele accidentului de la Drăgușeni a murit

Politia Judeteană Suceava a fost anuntată că unul dintre rănitii grav din accidentul de duminică seara de la Drăguseni a murit la spitalul din Iasi unde a fost transportat, iar alte 11 persoane au fost rănite. Potrivit anchetei, un bărbat de 40 de ani din Cajvana a condus duminică seara, in jurul orei 18:20, o autoutilitară Volkswagen LT pe D.N. 2 pe directia Fălticeni către Roman, iar in centrul localitătii Drăguseni, intr-o curbă la stanga a pierdut controlul asupra directiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus de mers intrand in coliziune laterală cu un autoturism Ford ...

O femeie a murit arsă de vie, la Suceava
23/06/2023 13:10

O femeie a decedat intr-un incendiu, vineri, izbucnit intr-o gospodărie din localitatea Sălăgeni, a informat ISU Suceava. La faţa locului au intervenit pompieri militari şi civili cu trei autospeciale de stingere, iar in sprijinul acestora a ajuns şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava. Potrivit ISU Suceava, la sosirea echipajelor incendiul se manifesta generalizat la o casă de locuit, flăcările fiind extinse şi la o casă din vecinătate. Sursa citată a precizat că la faţa locului a fost identificată o persoană de sex feminin, in varstă de aproximati ...

Accident grav la Drăgușeni
22/06/2023 13:00

Traficul rutier a fost blocat, iar două persoane au fost rănite, joi, intr-un accident rutier produs pe raza comunei Drăguşeni, după coliziunea intre un autotren şi o autocisternă, a informat purtătorul de cuvant al ISU Suceava, Alin Găleată. Potrivit acestuia, in urma impactului autotrenul a ieşit in afara părţii carosabile, rezervorul de combustibil al capului tractor al autocisternei a fost spart, generand scurgeri de motorină, dar rezervorul de gaz petrolier lichefiat (GPL) nu a suferit avarii. La faţa locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială de stinger ...

 Primarii din Betleem, Cernăuți, Chișinău, Soroca și Karavas vin la Zilele Sucevei
22/06/2023 10:13

 Un număr de 35 de „cupluri de aur” care au implinit 50 de ani de căsătorie vor fi sărbătorite sambătă, 24 iunie, incepand cu ora 16, pe scena amplasată pe esplanada Casei de Cultură, in cadrul Zilelor Sucevei. De asemenea, tot atunci cinci „cetăteni de oanoare” isi vor primi diplomele. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a mentionat că de fată se vor afla si cinci delegatii de primari din Betleem, Cernăuti, Chisinău, Soroca si Karavas invitate să participe Zilele Sucevei in baza parteneriatelor de colaborare. Zilele Sucevei isi vor ince ...

 Tronsonul Pașcani-Suceava va fi scos la licitație
20/06/2023 14:15

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anuntat, marti, intr-o conferintă de presă sustinută alături de premierul Marcel Ciolacu, că primii „kilometri buni” de autostradă pe care se va circula pe A 7 vor fi anul viitor. „Ar reprezenta totusi un record. Mi-as dori să fie cat mai multi. Sunt in primul rand loturile care au fost primele semnate, de la Ploiesti spre Buzău, sunt primele două loturi din trei, dar modul in care se lucrează de la Buzău in sus, in nord, pană spre Pascani, este lăudabil”, a spus ministrul. El a subliniat că Autostrad ...

 Prefectura a început să evalueze pagubele produse de inundații
20/06/2023 13:45

Trei comisii evaluează in teren pagubele provocate de vremea severă din ultimele patru zile, a anunţat, marti, prefectul judeţului Suceava, Alexandru Moldovan.  El a precizat că, in prezent, in judeţ se derulează o activitate de constatare şi evaluare estimativă a pagubelor produse ca urmare a fenomenelor meteo periculoase din perioada 16 - 19 iunie. Cele trei comisii au fost organizate in baza unui ordin al prefectului de Suceava şi sunt alcătuite din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Sistemului de Go ...

Accident grav la Suceava
19/06/2023 14:51

Cinci persoane, intre care un minor şi doi adolescenţi, au fost implicate intr-un accident rutier produs, luni, pe raza localităţii Băişeşti, a informat purtătorul de cuvant al ISU Suceava, Alin Găleată. La faţa locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, iar in sprijinul acestora a ajuns şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava. Cele cinci victime care se aflau in autoturismul ce a ieşit in afara părţii carosabile şi s-a izbit intr-un gard au fost monitorizate la faţa locului de cadrele medic ...

ULTIMA ORA
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Inundații la Suceava și Piatra Neamț
18/06/2023 12:01

Ploile din ultimele zile au creat probleme in Moldova. La Suceava si Piatra Neamt au fost inundaţii. Un turist străin surprins de o viitură a fost recuperat de salvamontiştii prahoveni cu ajutorul unui elicopter, după ce a rămas blocat intr-o zonă periculoasă din Munţii Baiului. Premierul Marcel Ciolacu a transmis că Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă se va ocupa ca sinistraţii să primească mancare caldă şi apă, precum şi adăposturi. În plus, vor fi alocaţi bani din Fondul de rezervă pentru refacerea drumurilor şi remedierea pagubelor. Cotele de atenţie ...

 Accident grav la Suceava
14/06/2023 14:41

Trei persoane rănite au fost transportate, miercuri, la Unitatea Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Suceava, după ce un autoturism s-a răsturnat pe drumul naţional DN 17, in zona localităţii Ilişeşti, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. Potrivit sursei citate, cele trei victime se aflau autoturismul care a părăsit carosabilul şi a ajuns intr-un şanţ de pe marginea drumului. ISU Suceava a precizat că una dintre persoane a rămas incarcerată şi a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare pentru a fi extrasă. La locul ...

  Suceveanul bănuit că a ucis fetița din București a fost prins în Olanda
11/06/2023 16:45

Suspectul in cazul uciderii fetei de 12 ani din Bucuresti a fost prins in Olanda. Ilie Marcel Serbuc urmează să fie adus in tară. Cel mai probabil, in curand vor incepe si procedurile de extrădare a acestuia, o procedură care va dura cateva zile, după care va fi adus in Romania si prezentat instantei. El va da declaratii politistilor de la Serviciul Omoruri cu privire la acuzatiile care i se aduc. Serbuc este acuzat că a ucis fata in varstă de 12 ani, iar mai apoi ar fi ascuns cadavrul intr-o canapea. Pe numele lui a fost emis un mandat european de arestare. În urma declaratiilor ...

Operație în premieră, la Suceava. Bolnav de cancer, salvat de crioablație
11/06/2023 15:41

  Spitalul Judetean de Urgentă din Suceava a realizat cu succes pentru prima dată in Romania o procedură de crioablatie a unor formatiuni tumorale pulmonare malign, a anuntat purtătorul de cuvant al SJU Suceava, dr. Dan Teodorovici. Această interventie reprezintă o alternativă minim invazivă in tratamentul tumorilor maligne, distrugand celulele canceroase prin „inghetare”. Pacientul in cauză, in varstă de 61 de ani, cu un istoric oncologic ce includea un cancer colo-rectal operat si tratat prin chimioterapie, a fost diagnosticat cu două metastaze pulmonare. Avand ...

Ciprian Porumbescu, din însorita Italie în mormântul de la Stupca
10/06/2023 10:22

Unul dintre ultimele „concerte” susţinute de Ciprian Porumbescu rămane cel din faţa mării, in Italia, din iarna lui 1882. Peste un an, pe 6 iunie 1883, avea să moară in căsuţa lui din Stupca, neimpăcat şi fără să inţeleagă de ce destinul i se curmă la doar 29 de ani. „Jos, la albia mării, scot violina din scrinul ei, direg coardele, mirare! (…) Mă reazem de un pisc de stancă ce străbătea din mare şi gandesc ce oare să cant. Ah’, imi răspunsei in gand: «Voi canta Doina, să o audă şi Mediterana şi Mediterana să o ducă oceanului şi să ştie şi antipozi ...

Concubinul mamei fetei de 12 ani găsită moartă în lada patului, dat în urmărire internațională
09/06/2023 15:28

Serbuc Ilie-Marcel - concubinul mamei fetei de 12 ani găsită decedată in lada canapelei, a fost dat in urmărire prin Europol şi incadrat la categoria "periculos". Mama fetei de 12 ani care a fost găsită decedată in lada canapelei dintr-un apartament din Bucureşti este audiată la Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei, după ce a fost adusă in Romania din Catalunya - Spania. Parchetul de pe langă Tribunalul Bucureşti a anunţat marţi că, in urma expertizei genetice efectuate de INML, s-a stabilit că persoana decedată care a fost găsită intr-un sac din plastic in ...

 Un sucevean, principalul suspect în cazul fetiței ucise la București
07/06/2023 09:52

Un bărbat din satul Sfantu Ilie, comuna suceveană Scheia, este căutat ca principal suspect in cazul fetei in varstă de 12 ani ucise si ascunse in lada unui pat, intr-un apartament din Sectorul 4 din Bucuresti, caz care tine capul de stire al tuturor televiziunilor nationale in aceste zile. Marcel Ilie Serbiuc este cunoscut in Sfantu Ilie, unde a copilărit, dar era plecat de multi ani la muncă in străinătate. El este dat in urmărire si căutat la nivel international, fiind in Spania ori, după alte surse, in Olanda. Serbiuc este suspectat că a ucis-o pe fetita de 12 ani g ...

Accident mortal la Suceava. Un bărbat și o femeie au murit la Ilișești
06/06/2023 09:11

Un bărbat in varstă de 25 de ani şi o femeie de 24 de ani au murit, marţi dimineaţă, intr-un accident rutier produs in judeţul Suceava, unde un autotren şi două autoturisme s-au ciocnit. Cei doi se aflau in unul dintre autoturisme şi au rămas incarceraţi, echipele de intervenţie scoţandu-i inconştienţi dintre fiarele maşinii. Accidentul a avut loc in localitatea Ilişeşti din judeţul Suceava. Potrivit ISU Suceava, şase persoane aflate in TIR şi in două autoturisme au fost implicate. La sosirea echipajelor de prim ajutor la faţa locului, in unul dintre autoturisme se af ...

 Ciprian Porumbescu, omagiat la Stupca
05/06/2023 13:25

Marele compozitor Ciprian Porumbescu a fost comemorat astăzi la Stupca, locul nasterii sale. La manifestări, care au reunit si o slujbă religioasă, a participat si presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur. Oficialul i-a felicitat pe cei prezenti si in special pe cei careu au venit cu costume nationale. „Felicit pe cei care au venit in straie populare pe o vreme atat de frumoasă la comemorarea marelui Ciprian Porumbescu, la el acasă, la Stupca”, a spus Flutur. Oficialul a discutat si cu strănepoata marelui compozitor Ciprian Porumbescu, cu fiul ei, Luca ...

Ciprian Porumbescu, sărbătorit la Stupca
05/06/2023 11:55

Împlinirea a 140 de ani de la moartea compozitorului Ciprian Porumbescu va fi marcată luni, 5 iunie, la Stupca, printr-o serie de manifestări deschise cu o slujbă de pomenire, care va fi oficiată la ora 12.00 si va fi urmată de un ceremonial de depunere de coroane de flori la mormant, in acordurile „Baladei” lui Ciprian Porumbescu. De la ora 14.00, in incinta muzeului din localitate va incepe un program artistic, dedicat marelui compozitor bucovinean. Primul care va urca pe scenă este grupul folcloric „Voievidca”, al Centrului Cultural Bucovina, de la 14 ...

Casieră, condamnată la pușcărie pentru că nu a scanat produsele de pe bandă
04/06/2023 15:00

  O casieră in varstă de 48 de ani de la un magazin Carrefour din Suceava a fost condamnată la 1 an si 6 luni de inchisoare pentru că nu i-a scanat unui client toate produsele de pe bandă. Clientul, un bărbat de 34 de ani, a primit un an de inchisoare cu suspendare. Incidentul s-a petrecut in februarie 2020. Cand bărbatul a ajuns in dreptul caselor de marcat, s-a indreptat către casa cu numărul 8, unde casier era inculpata, cu care se intelesese in prealabil să nu ii scaneze toate produsele. Bărbatul a pus toate produsele din cărucior pe bandă, iar inculpata a scanat doar ...

Șeful CJ Suceava cere încetarea grevei din educație
04/06/2023 12:30

Presedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, consideră că s-au făcut pasi importanti in solutionarea conflictului de muncă din Educatie si solicită respectuos liderilor de sindicat si cadrelor didactice sa fie reluată activitatea la catedră pentru a se finaliza toate activitătile programate pană la vacantă. „Cunosc si consider indreptătite revendicările sindicatelor, iar pasii făcuti in aceste zile privind o primă crestere salarială de la 1 iunie si că la 15 iulie Legea salarizării unitare va intra in transparentă decizională sunt garantii că se vor repara nedreptătile ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei