Moldova

Protest împotriva „mafiei lemnului”, la Rădăuţi, pe strada Austriei

* „O mare parte din masa lemnoasă exploatată ilegal sau abuziv de aceste grupări infracţionale ajunge intr-o formă sau alta in curtea fabricilor unor companii ca Egger, Schweighofer sau Kronospan”, susţin reprezentanţii Alianţei pentru Unirea Romanilor Alianţa pentru Unirea Romanilor a anunţat că va organiza, sambătă, 13 iunie, incepand cu ora 12, pe strada Austriei din Rădăuţi (judeţul Suceava), la fabricile Egger şi Schweighofer, „o manifestaţie de protest impotriva mafiei lemnului care căpuşează una din principalele resurse ale ţării”. &bdqu ...

Poliţia suceveană a evacuat din casă un bărbat agresiv, înainte de ora 5!
08/06/2020 22:29

Duminică, poliţiştii suceveni au adus liniştea in viaţa unor familii din judeţ, emiţand ordine provizorii de protecţie impotriva unor persoane care nu au inţeles să asigure un climat familial civilizat şi optim dezvoltării copiilor. De asemenea, un alt bărbat agresiv a fost reţinut de poliţişti şi introdus in arestul IPJ Suceava. Pentru inceput, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către o minoră cu privire la faptul că tatăl face scandal la domiciliu. Din verificări s-a stabilit că in cursul lunii iunie 2020, un bă ...

Focar de coronavirus la Catedrala Romano Catolică din Iaşi!
08/06/2020 15:07

La Catedrala Romano Catolică din Iaşi a fost descoperit un Focar de coronavirus, după ce 8 membri ai corului, intre care un preot, au fost depistaţi pozitiv cu virusul SARS-COV 2! În perioada stării de urgentă (continuand si in perioada Stării de alertă) s-a creat un cor pentru sustinerea rugăciunilor si a cantărilor la sfintele Liturghii celebrate la catedrala catolică din Iasi (transmise on-line, chiar şi televizate), un cor format din surorile care locuiesc in asezămantul monahal de langă catedrală, fiind dirijate si acompaniate la orgă de doi preoti de la parohia cat ...

Ștrandul din Piatra-Neamț ar putea fi deschis peste câteva zile!
04/06/2020 21:18

* in conditiile in care măsurile de relaxare dispuse la nivel national o vor permite, deschiderea zonelor de plajă si a bazinelor din Strandul Municipal ar putea fi după data de 15 iunie * municipalitatea a pregătit deja 400 de sezlonguri noi si a achizitionat dotări suplimentare Odată cu primele măsuri de relaxare a restrictiilor generate de criza sanitară luate la nivel national, au fost deschise zonele de promenadă din Strandul Municipal si terenurile de tenis. Avand in vedere evolutia pozitivă, există sanse reale pentru a deschide zonele de plajă si bazinele cu apă din stran ...

Percheziţii la Suceava, după confiscarea a 5,6 milioane de ţigarete!
04/06/2020 21:17

* acţiunea a fost efectuată in continuarea capturilor realizate la data de 24 februarie 2020, cand oamenii legii din Suceava au identificat atat pe timpul transportului intr-un autovehicul, precum şi ulterior, intr-un depozit, cantitatea totală de 5.624.300 ţigarete de provenienţă extracomunitară Ieri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava, impreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DICE şi SICE Suceava, au efectuat un număr de 13 percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Suceav ...

Vasluian arestat după ce şi-a bătut nora şi soţia!
04/06/2020 21:16

* acesta a fost arestat pentru 30 de zile, după ce, beat fiind, a spart geamul de la uşa de acces in locuinţa nurorii şi i-a aplicat acesteia multiple lovituri care necesită 35-40 zile pentru vindecare * cum soţia agresorului a sărit in ajutorul nurorii, vasluianul i-a aplicat şi acesteia o corecţie fizică Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Vaslui au reţinut un bărbat in varstă de 64 de ani, din localitate, cercetat sub aspectul săvarşirii infracţiunilor de violenţă in familie, ameninţare, violare de domiciliu şi distrugere. În data de 30 mai, poliţiş ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Percheziţii la Primăria oraşului Ştefăneşti
03/06/2020 20:55

* procurorii caută dovezi care să ateste că administratorii unor firme s-au inteles să denatureze pretul de adjudecare a unei licitaţii si, prin constrangere, au incercat indepărtarea unei alte firme Procurorii Parchetului de pe langă Judecătoria (PJ) Săveni au efectuat, azi, percheziţii la Primăria oraşului Ştefăneşti, intr-un dosar privind săvarşirea infracţiunii de „deturnare a licitaţiilor publice”, faptă prevăzută si pedepsită de art. 246 din Codul penal. Descinderile au avut loc in baza unui denunt formulat de o firmă pe 28 octombrie 2019. Ancheta in ...

Un deputat nemţean cere ca banii post-criză să fie folosiţi pentru autostrada A8
03/06/2020 20:54

 * cele 30 de miliarde de euro prognozate a fi primite de la UE ar trebui folosite, in opinia deputatului Iulian Bulai, in infrastructură mare - Autostrada A8 Iaşi - Targu Neamţ - Targu Mureş, sau spitalele regionale, „nu in cursuri de formare, workshop-uri şi alte intalniri fără o finalitate concretă” Deputatul nemţean Iulian Bulai (USR) a făcut ieri o solicitare pentru audierea ministrului Marcel-Ioan Boloş la Comisia de Afaceri Europene a Camerei Deputaţilor, pentru a discuta despre fondurile europene pe care Romania le va primi de la Uniunea Europeană in cont ...

Profesorii TUIASI sar în ajutorul elevilor care susţin bacalaureatul
03/06/2020 20:52

* aceştia au inregistrat 10 clipuri video cu rezolvări de teste la matematică pentru cei care susţin, luna acesta, bacalaureatul Pentru a veni in sprijinul elevilor din toată tara ce vor sustine la finalul lunii acesteia examenul de bacalaureat la matematică, profesorii de la Departamentul de Matematică si Informatică al Universitătii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iasi le pun la dispozitie 10 clipuri video cu modele de teste din programa pentru anul 2020, rezolvate cap-coadă, cu respectarea integrală a baremurilor. În fiecare zi, de la ora 13.00, incepand cu ziu ...

Finanțare record la UMF Iași -  Proiect de 11 milioane de euro pentru pacienţii cu boli hepatice
03/06/2020 20:51

* obiectivul general al proiectului il reprezintă furnizarea de servicii medicale de prevenire, depistare precoce, diagnostic şi direcţionare către tratament al pacienţilor cu boli hepatice cronice secundare infecţiilor virale cu virusuri hepatitice B/D şi C din regiunile de dezvoltare Nord-Est şi Sud-Est Universitatea de Medicină si Farmacie „Grigore T. Popa” din Iasi a obtinut, in cadrul programului POCU 2014 – 2020, o finantare de aproape 11 milioane de euro pentru Programul regional integrat de prevenire, depistare precoce (screening), diagnostic si directionare ...

COVID la „Școala Titu Maiorescu”!
01/06/2020 22:37

 La Scoala "Titu Maiorescu"  Iasi, in urma unui test PCR pentru COVID-19, avem confirmarea primului caz pozitiv. Persoana respectivă a intrat in contact cu un coleg a cărui sotie este confirmată pozitiv.    „Tinand cont de gravitatea situatie, am recomandat si solicitat ca atat profesorii, cat si elevii să nu participe fizic la cursurile de pregătire care incep maine, pe 02.06.2020, pană la clarificarea intregului context epidemiologic.    Ne intrebăm insă, dacă sindicatul nostru nu ar fi avut contractul cu Laboratoarele Praxis pentru ...

 Doi ieșeni au jurizat primul concurs de vinuri din lume în sistem online
01/06/2020 22:32

Reputaţi specialişti in oenologie de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USAMV) au participat la primul concurs internaţional de vinuri din lume, organizat online. La sfarsitul săptămanii trecute, timp de trei zile, juraţi internaţionali din diferite ţări au participat la VINARIUM 2020 - cel mai important Concurs Internaţional de Vinuri din Europa de Est.  De la USAMV Iaşi au participat prof.dr. Valeriu V. Cotea, ca preşedinte de comisie, şi şef de lucrări dr. Cintia Colibaba, ca membru in comis ...

AK Post Courier a scandalizat un întreg cartier!
01/06/2020 13:14

Se inmultesc cazurile in care firmele de curierat, cele care distribuie diferite facturi la utilităti in cutiile postale ale iesenilor, nu-si respectă prevederile contractuale. Majoritatea sesizărilor inregistrate atat la institutiile care se ocupă (in teorie) de protectia cetătenilor, cat si la Politie, sunt formulate de clienti E.ON, ApaVital si firme de telefonie mobilă, acestia fiind disperati că li se intrerup serviciile fără să primească facturi sau măcar avize de deconectare! Un astfel de caz, scandalos, a fost consemnat zilele trecute intr-un edificiu din zona Copou, zo ...

 Peste 100 de rachete au ținut departe grindina de Iași
31/05/2020 22:01

De la inceputul sezonului de combatere a căderilor de grindină, care incepe in data de 15 aprilie a fiecărui an şi se finalizează in 15 octombrie, Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 1 Iasi a lansat 104 rachete antigrindină (97 din categoria RAG-96 si 7 de tipul RAG-96S).   Racheta antigrindină RAG-96 este destinată pentru introducerea in nori a unor substante active speciale in scopul producerii artificiale de nuclee active. Astfel, prin arderea unei compozitii pirotehnice speciale ce contine compusi iodati (AgI, KI) se generează aerosoli care sunt ej ...

Laborator COVID în comuna Hemeiuș
31/05/2020 19:34

* unitatea este capabilă să proceseze pană la 1.000 de teste in 24 de ore, mai multe decat orice laborator COVID din judet La sfarsitul săptămanii trecute, in laboratorul privat din judetul Bacău au inceput să fie procesate primele teste prelevate de la persoanele suspectate că ar fi infectate cu noul coronavirus. Personalul care analizează probele lucrează in 3 schimburi, 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămană. „Vreau să-i anunt pe cetătenii din judetul Bacău că, in laboratorul privat din comuna Hemeius, au inceput să fie procesate primele probe pentru depistarea coron ...

Zece firme se bat pentru unul dintre cele 17 contracte de modernizare ale drumului Iași – Botoșani
31/05/2020 19:33

* pentru modernizarea celor 106,2 km de drumuri judetene din judeţele Botoşani şi Iaşi se vor cheltui aproximativ 100 milioane de euro * au fost depuse cate 5 oferte pentru Lotul 1 si cate 6 oferte pentru Loturile 2 si 3, de către un număr de 10 firme, ofertele urmand a fi supuse evaluării Unitatea administrativ-teritorială (UAT) Judetul Botosani, in parteneriat cu judetul Iasi, implementează proiectul „Regiunea Nord-Est - Axa rutieră strategică 2: Botoşani- Iaşi”, cod SMIS 112979 , finantat prin Programul Operational Regional 2014-2020, Axa prioritară 6 – &Ici ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei