Cornel Nistorescu:Vizita și premiu de ochii lumii

Presupun că nimeni nu își imaginează că președintele Iohannis s-a dus la Washington să bată cu pumnul în masă cu o listă de condiții pentru Casa Albă. Vrem asta, asta, asta și, dacă nu, ne lăsăm păgubași, vă lăsăm singuri în Ucraina și ne retragem temporar din Alianță. Nici în glume cu Garcea nu-i de imaginat asa ceva.

Klaus Iohannis este doar imaginea căciulelii. Și la Bruxelles, și la NATO, și la Washington. Nici acasă nu mai bate cu pumnul în masă. Cum să o facă la americani. Cînd a formulat nevoia de consolidare a Flancului Estic, el a ajuns la concluzie după nopți de nesomn sau s-a gîndit în drumurile sale spre Sibiu cum să facem să fim mai apărați? Cîti soldați ne trebuie, cît din PIB să alocăm pe înarmare și cît să dăm americanilor? Cum a ajuns la aceste concluzii? S-o fi sfătuit cu Tîlvar sau cu Ciucă? Sau a avut un sfat de Taină cu Ciolacu și cu Alina Gorghiu încercînd să găsească un răspuns la întrebarea, cum să facem să n-o facem lată?

PREMIUL de la Atlantic Council este ca Fotbalistul anului acordat de presa sportivă. Sau ca marele premiu acordat de Freedom House România, condusă de Cristina Guseth lui Joe Biden în cazul în care ar veni la București. Ceva ca să fie în caz că trebuie să pară. Așa și premiul lui Klaus Iohannis. Să aibă de ce se duce și de unde se întoarce după ce i s-a comunicat că ar trebui să mai dăm sau să mai facem nu știu ce. În domeniul militar, nu artistic sau sportiv! Ce naiba, suntem în război!