Urgență fiscală: ce impozit trebuie să achite românii imediat pentru a evita o amendă de 27.000 de lei
Dimensiune font:
Anul începe cu plata taxelor și impozitelor către stat. Statul are nevoie urgentă de bani confruntându-se cu un deficit foarte mare. O categorie de români va trebui să plătească impozit până la 27 ianuarie Altfel, se vor trezi cu amenzi care pot ajunge la de 5 ori salariul mediu net. Pentru dividendele (inclusiv cele interimare) distribuite persoanelor fizice sau juridice în cursul anului 2024, dacă plata lor efectivă nu s-a făcut până la 31 decembrie 2024, impozitul aferent trebuie declarat și achitat până la 27 ianuarie 2025, potrivit Codului fiscal. În contextul majorării impozitului de la 8% la 10%, amintim că, pentru dividendele interimare distribuite în 2024, cota rămâne de 8%.
(1) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii, infracţiuni:
b) neîndeplinirea de către contribuabil/plătitor la termen a obligaţiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor şi veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume, precum şi orice informaţii în legătură cu impozitele, taxele, contribuţiile, bunurile şi veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora;4
Amenzi usturătoare (2) Contravenţiile prevăzute se sancţionează astfel:
a) cu amendă de la 25.000 lei la 27.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1)
b) cu amendă de la 5.000 lei la 7.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1)
Ordonanța Trenuleț e de vină
Măsurile fiscale introduse prin Odonanța Trenuleț, pentru creșterea veniturilor bugetare, ar aduce la bugetul statului circa 6,3 miliarde de lei, scrie newsweek.ro.
Este vorba despre creșterea impozitului la dividende, eliminarea facilităților pentru angajați din unele domenii și reducere de prag la microîntreprinderi.
Pe lista cu măsuri de reformă discutate de Ministerul Finanțelor cu Banca Mondială și Comisia Europeană anterior ordonanței trenuleț, s-au mai aflat majorarea impozitului pe venit de la 10% la 12%, a impozitului pe profit de la 16% la 19%, creșterea TVA de la 19% la 21%.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau