CTP nimicește argumentul Sabrinei Voinea cu poza arătată de arbitri: O asemenea dovadă falsă poate fi desființată rapid

9

Dimensiune font:

| 07-08-2024 16:04

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu face praf argumentul Sabrinei Voinea, care a spus că arbitrii i-ar fi arătat o poză falsă în care ar fi depășit linia. CPT spune că un asemenea argument este fals și conspiraționist, fiindcă induce ideea că întreaga echipă de arbitri ar fi vrut să o saboteze pe Voinea.

Iată ce scrie CPT despre cazul Sabrinei Voinea, care a scandalizat România

"Aurul inimii

Cea mai mare apropiere a călcâielor Sabrinei Voinea de limita spațiului de concurs este la finalul primei diagonale acrobatice. Dar nici acolo nu mi se pare nici mie că ar fi ieșit în afară. Ar fi drept ca Federația Internațională de Gimnastică să-i anuleze penalizarea de 0,1.

Pe de altă parte, reacția Sabrinei, care zice că echipa de arbitri a folosit o imagine din alt concurs ca s-o depuncteze, este „conspiraționistă”, pentru că presupune o acțiune de nedreptățire a ei cu participarea deliberată a întregii echipe de arbitri. În plus, o asemenea dovadă falsă poate fi desființată rapid: elementele vizuale ale unui alt concurs este imposibil să fie identice cu cele ale solului olimpic de la Paris!...

Ar fi drept, dar și frumos, ca FIG să aducă la lumină adevărul în cazul Sabrinei. Cum frumos este gestul sportivelor americane, Simone Biles și Jordan Chiles, argintul și bronzul în proba de sol, de a-i face o reverență pe podium braziliencei Rebeca Andrade, câștigătoarea aurului după ce a re style=" font-weight:bold ">Federaţia Română de Gimnastică a cerut analiza FIG şi a depus două memorii la TAS în cazul Sabrinei Voinea

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:16

@

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pancesti, cu sediul in sat Pancesti, Str. Principala nr. 137, judetul Neamt, cod postal 617366, telefon 0233.764.766, fax 0371.600.700, e-mail: primariapancesti@gmail.com, cod fiscal 16404200. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiul in suprafata totala de 50,70 mp, avand ca destinatie de farmacie, situat in satul Pancesti, Str. Principala, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pancesti, judetul Neamt, compus din: 1 incapere –Oficina =16,25 mp, 1 incapere –Depozit =9,80 mp, 1 incapere –Receptura =6,80 mp, 1 incapere -Birou =6,00 mp, 1 incapere -Grup sanitar =2,50 mp, 1 incapere –Hol =4,05 mp, 1 incapere –Laborator =5,30 mp, conform caietului de sarcini, H.C.L. Pancesti nr. 33/29.07.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Achizitii Publice din cadrul Comunei Pancesti, Str. Principala nr. 137, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, care se achita numerar la Casieria institutiei Comunei Pancesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 22.08.2024, ora 14.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pancesti, sat Pancesti, Str. Principala nr. 137, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate -unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.08.2024, ora 11.00, in Sala de sedinte a Comunei Pancesti, sat Pancesti, Str. Principala nr. 137, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal a Tribunalului Neamt, Piatra Neamt, Bulevardul Republicii nr. 16, judetul Neamt, cod postal 610005, telefon 0233.212.294, fax 0233.216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.07.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Letcani, cu sediul in comuna Letcani, satul Letcani, Str. Principala nr. 156, judetul Iasi, telefon 0722.214.562, fax 0232/296.770, e-mail: primaria.letcani@yahoo.ro, cod fiscal 4540488. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 977 mp, Tarlaua 28, Parcela 3P (parcela 805/1), avand CF nr. 65415, nr. cadastral 65415, situat in intravilanul satului Letcani, F.N., apartinand domeniului public al Comunei Letcani, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Comuna Letcani nr. 69/25.07.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: se obtine la cerere pe suport hartie de la sediul Comunei Letcani. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Achizitii Publice din cadrul Comunei Letcani, cu sediul in satul Letcani, Str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 200 Lei/exemplar, ce se achita la Casieria Comunei Letcani. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.08.2024, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 22.08.2024, ora 15.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura al Comunei Letcani, din satul Letcani, Str. Principala nr. 156, comuna Letcani, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 2 exemplare, 1 exemplar original si 1 exemplar copie. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.08.2024, ora 09.00, la sediul Comunei Letcani, din comuna Letcani, satul Letcani, Str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Iasi, Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, cu sediul in municipiul Iasi, Str. Elena-Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232/211.265, fax 0232/219.662, e-mail: tr-iasi-pgref@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.07.2024.
Sabrina Voinea ar putea să primească astăzi medalia de la TAS:'Procedura este una foarte rapidă'
07/08/2024 15:47

Sabrina Voinea ar putea să primească astăzi medalia de la TAS:'Procedura este una foarte rapidă' Sabrina Voinea speră ca Tribunalul de Arbitraj Sportiv să ii facă dreptate si să ii acorde medalia de br ...

Cel mai nou anunț al lui Marcel Ciolacu despre participarea la ceremonia de închidere a JO
07/08/2024 15:10

Premierul Marcel Ciolacu a fost intrebat dacă era necesar ca lotul olimpic al Romaniei să aibă o aeronavă privată cu care să meargă la Jocurile Olimpice de la Paris. Ciolacu a spus că ministrul Transpor ...

Sabrina Voinea, acuzații care aruncă în aer Jocurile Olimpice: Arbitrele mi-au prezentat o fotografie falsă
07/08/2024 14:30

Gimnasta Sabrina Maneca-Voinea a avut o prestatie formidabilă la proba de sol a Jocurilor Olimpice, dar arbitrele au depunctat-o sever pentru o presupusă iesire in afara covorului. Sabrina Voinea si mama ei, ...

Mama Sabrinei Voinea, după depuncatarea de la JO: „Am întrerupt gimnastica. Atât am putut suporta”
06/08/2024 08:55

Camelia Voinea, mama şi antrenoarea gimnastei Sabrina Maneca Voinea, a transmis luni, 5 august, un mesaj, insotit de capturi video, pentru a dovedi că in finala olimpică de la sol fiica sa nu a ieşit din sp ...

Ieșenii solicită decapitarea conducerii la Poli
05/08/2024 08:59

Zeci de fotbalisti adusi la Iasi de prin toate cotloanele lumii, ale căror mari performante sunt doar acelea de a fi jucat, candva, la un nivel acceptabil prin varii campionate exotice, dau astăzi cu stangul ...

EXCLUSIV - dialog cu campioanele olimpice Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar! ,,Mereu îi spun mamei să-mi pregătească un borș de sfeclă roșie… Nicăieri nu-i ca acasă!”
05/08/2024 08:45

  În ,,Oraşul Luminii”, sportivii romani au strălucit, pană acum, in şapte probe din două discipline sportive. Jocurile Olimpice de vară de la Paris au confirmat, o dată in plus, for ...

E gata! Au apărut imaginile care înlătură orice dubiu, după scandalul de proporții de la Jocurile Olimpice
05/08/2024 07:48

Italianca a rezistat doar 45 de secunde in ring si, după ce a abandonat, a spus ”Nu e corect”. Cuvinte alese deloc intamplător, ci in contextul in care lui Imane Khelif i-a fost interzis să participe la ...

Carlos Alcaraz s-a dus la interviu după ce a ratat aurul olimpic, dar n-a apucat să zică decât cinci cuvinte
05/08/2024 07:46

Novak Djokovic (37 de ani, 2 ATP) l-a invins pe Carlos Alcaraz (21 de ani, 3 ATP), scor 7-6 (3), 7-6 (2), in finala turneului de tenis de la Jocurile Olimpice. După meci, ambii sportivi au izbucnit in plans, ...

Țiriac, premiu câte o mașină pentru toți medaliații României la JO, nu doar pentru aur
04/08/2024 18:38

Se stie că incă dinaintea plecării la JO de la Paris Comitetul Olimpic Roman, prin vocea presedintelui Mihai Covaliu, a anuntat care vor fi premiile de care vor beneficia sportivii nostri in cazul obtinerii ...

Djokovic câştigă primul său titlu olimpic
04/08/2024 18:29

Novak Djokovic, numărul doi mondial, a caştigat prima sa medalie de aur la Jocurile Olimpice. Djokovi l-a invins pe spaniolul Carlos Alcaraz cu scorul de 7-6 (7/3), 7-6 (7/2), in finala probei masculine de s ...

@

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei