„Slujesc deopotrivă escalada, fotografia și Lumina”

 Dialog cu artistul fotograf Mircea Struțeanu, semnatarul unei expoziții de fotografie deschise la FILIT 2022

A început să fotografieze în urmă cu mulți ani, urmându-și pasiunea pentru călătorii și munți. Primul mare proiect fotografic, „Lumea largă”, a presupus o lungă călătorie din România, prin Ucraina, Rusia, Mongolia, China, Tibet, Nepal, India, Cambogia, Vietnam, Laos, Thailanda până în Malaezia. În 2010 a câștigat bursa „The Dark Side of Drug Policies – Scholarship for Journalists”, un proiect al Inițiativei Europene Antidrog, iar în 2011 a început o colaborare, ca fotoreporter, cu World Wide Fund. A publicat apoi un album intitulat „117 scriitori români”, în ediție bilingvă română-engleză, când i-a cunoscut pe mulți dintre cei care i-au descris ulterior fotografiile expuse în aceste zile la FILIT. Este vorba despre artistul Mircea Struțeanu, cel care dă viață multor fotografii ce povestesc despre România și oamenii ei. L-am întâlnit la Iași, la FILIT, într-o expoziție despre sufletul caselor, povestită în imaginile sale și graiul altor scriitori. Fotografiile expuse arată o radiografie altfel a satului românesc, o istorie a caselor părăsite, darcare totuși trăiesc prin amintirile lăsate.

- Aveți multe iubiri – natura, fotografia, mediul, Lumina. Care să fi fost cea de început?

- În fotografie am avut un parcurs complex si variat. Am început cu peisajul, am fost atras de natură, animale sălbatice, apoi am ajuns la oameni. Acum sunt pasionat de natura umană, idee totuși contrară ultimului meu proiect, când am oferit o istorie a caselor părăsite.

- O călătorie în lumea renunțării. Cum v-ați oprit asupra caselor fără de oameni?

- Eu călătoresc mult și demult. Mi-au atras atenția casele pustii, nelocuite, din mult zone din țară. M-au atras fie din punct de vedere arhitectural, fie estetic sau tradițional, erau foarte frumoase și eram surprins că nu mai sunt locuite. Sunt foarte multe, să știți, este deja un fenomen pe care mi-a plăcut să-l surprind într-o serie de imagini. Am vrut să le adun sufletul prin obiectiv, ca un detaliu imaterial pe care îl simțim, dar nu îl putem arăta cu degetul. Am simțit totuși energia locului, atmosfera și chiar imaginea, unele case fiind capodopere. M-a impresionat și suferința unora dintre ele, dacă ne dăm voie să le personificăm.

- Le-ați văzut ca exclusiv construcții sau ca niște personaje ale unor povești?

- Mai degrabă a doua variantă, am simțit casele mai mult decât o simplă construcție. Am întâlnit unele situații în care casele lipseau complet, erau doar terenurile care odată le-au susținut sau fundațiile pe care s-au ridicat. Am simțit multă durere, dar chiar dacă personajul lipsea, și mă refer la casă, putea fi văzut. Ca o hologramă.

- Spuneați că ați ales un alt drum acum, cel cu povești despre oameni. Cum vi s-a deschis noua cale?

- De la bun început trebuie să spun că există două aspecte. Primul are fi relația dintre mine ca fotograf și personaj, adică oamenii, ceea ce implică o legătură directă și indirectă sinergic, dată prin ceea ce nu se spune, dar se simte. Apoi, fiecare om are om are o poveste pe care încerc să o descopăr puțin prin fotografie.

- Ce ați aflat despre oameni?

- Obiectivul scoate la iveală enorm de multe lucruri. Unele ascunse, voit sau nu, mai mult nevoit. Sunt detalii subtile sau involuntare. Prin fotografie am avut acces, grație unor detalii, la viața de zi cu zi, peste care ochiul este obișnuit să treacă mai repede. Ochiul poate nu vede, dar fotografia le reține și le poate revela într-o formă brută. Nu pot să spun că am descoperit ceva despre care pot spune că nu știam neapărat, ci mai degrabă alte forme ascunse ale gândului, minții, inimii. Vorbesc și din punctul meu de vedere, cel al fotografului, și al subiectului.

- Fotografie fără Lumină nu există. În ce relație sunteți cu Lumina?

- De foarte multe ori sunt atras de opusul ei, de întuneric, sau de umbra pe care o lasă diverse obiecte, care se interpun în sursa Luminii. Mă fascinează jocul dintre umbre și Lumină, modul în care se așază într-o fotografie, prin care se relevă detaliile, trăirile. Lumea!

- Există o fotografie perfectă?

- Nu, la fel cum nu există nici perfecțiunea în sine, însă eu mă îndrept către unele concepte proprii, care îmi pot asigura scufundarea în unele adâncimi ce îmi oferă apoi imaginile pe care le scot la iveală prin obiectiv.

- Sunteți dedicat Luminii și la propriu, aveți un alt proiect artistic în acest sens.

- Da, am creat o serie de lămpi de iluminat, subsumate conceptului Glom. Este un brand de lămpi confecționate din bucăți de lemne, crengi căzute, găsite în drumețiile prin păduri, produse de nișă destinate iubitorilor de artă și de natură. Glom provine dintr-un vechi dialect scoțian și e partea finală a unui apus, însă nu mai am atât de mult timp să mă dedic acestui proiect. Eu mai lucrez și ca instructor de escaladă la o sală în București. Eu slujesc deopotrivă escalada, fotografia și Lumina.

- Prin fotografie intermediați și povești, așa cum ați făcut la FILIT.

- E un basm croit mai demult, de când am lansat albumul cu scriitori români. Pe unii dintre ei i-am invitat să povestească, dacă pot spune așa despre câteva.

De data aceasta mai întâi au fost imaginile, apoi cuvântul. Am rugat câțiva scriitori și au răspuns cu mare bucurie. Este vorba despre Filip Florian, Matei Florian, Radu Cosașu, Katia Petrovskaja, Gyorgy Dragoman.

Fondat în urmă cu zece ani de către scriitorii Dan Lungu, Florin Lăzărescu și Lucian Dan Teodorovici, Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai mari evenimente literare din Europa.

FILIT este un proiect anual organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și finanțat de Consiliul Județean Iași, iar ediția de anul acesta se desfășoară sub înaltul patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România. FILIT 2022 beneficiază de sprijinul Primăriei Municipiului Iași, Inspectoratului Județean Iași, MOBEXPERT, Aqua Carpatica, Volvo.

 

A consemnat Maura ANGHEL