O poveste cu super-eroi, la Liceul de Informatică

Dimensiune font:

| 26-06-2024 15:57

   În orele în care nu învățau logaritmi, nu erau aplecați asupra manualelor ori nu participau la opționale, un grup de copii de la Liceul Teoretic de Informatică „Gr. Moisil” au participat la un proiect inedit. Alături de alte 23 de școli din țară, instituția de învățământ a participat la implementarea metodologiei „Design for Change, relativ nouă la noi, dar populară în lume, sub egida Romanian Angel Appeal, un ONG care dezvoltă numeroase proiecte în zona educației, despre care am stat de vorbă cu prof. Dana Anghelescu, coordonatorul proiectului la nivelul liceului.

- Puteți să ne oferiți mai multe detalii despre obiectivele principale ale proiectului?

- Proiectul are un obiectiv major, acela de a împuternici copilul, de a-i arăta că poate să schimbe lumea, poate să fie un supererou, chiar dacă nu are superputeri, identificând o problemă existentă în proximitatea lui – în clasă, în școală, în perimetrul acesteia sau în comunitate, găsind o soluție și acționând pentru implementarea acesteia.

- Cum pot copiii să participe și să contribuie?

- Proiectul se adresează, în această etapă doar elevilor din ciclul primar și gimnazial – clasele a V-a și a VI-a, fiind în fază de pilotare, dar a suscitat interesul multor elevi din liceul nostru, care au devenit voluntari, din dorința de a face bine.

- Ce impact sperați să aveți asupra copiilor și asupra comunităților prin acest proiect?

- În primul rând, sper ca toți copiii din clasa a V-a C, de la Liceul Teoretic de Informatică „Gr. Moisil” să fi înțeles cât de valoroși sunt. Provenind din școli diferite, începutul anului școlar a fost dificil pentru ei, iar acest proiect le-a venit ca o mănușă, întrucât le-a creat contextul pentru a comunica, a se cunoaște mai bine și a lucra în echipă, astfel apropiindu-se.

- Există exemple concrete sau povești de succes ale copiilor care au participat și au reușit să facă o diferență?

- Proiectul are două laturi, una curriculară, în care am fost implicați noi, și una nonformală. Noi am reușit să ducem povestea noastră din ora de Limba și literatura română mai departe, astfel copiii au reușit să transfere ceea ce au învățat în clasă, în afara ei. Metodologia DFC presupune 4 pași: „Simte! Imaginează! Acționează! Comunică!”. Ideile proiectului le aparțin. Mai întâi copiii au făcut muncă de detectiv, au observat, apoi au identificat mai multe probleme care necesitau o rezolvare, au ales-o pe cea care-i deranja cel mai mult – bullying-ul sau comunicarea precară – au gândit soluții, după care au trecut la implementarea lor. 

- Cum intenționați să popularizați acest proiect și ce canale de comunicare aveți în vedere?

- În fiecare etapă a derulării proiectului am popularizat reușitele noastre în social media, între elevi și părinți și sper să ajungă și pe calea presei la cât mai multe persoane, pentru că acești copii sunt un exemplu relevant al conceptului „Eu pot.” Acum, la final de proiect, povestea noastră va intra într-o competiție mondială, I Can School Challenge.

- Care sunt principalele provocări pe care le-ați întâlnit în derularea proiectului și cum le-ați depășit?

- Ideile copiilor au fost extraordinare. A fost ușor să găsim contextele de învățare potrivite: am discutat despre felul în care eroii schimbă lumea, în cadrul lecțiilor despre Basm și Legendă, iar apoi am realizat Texte multimodale care au reflectat problema bullying-ului și implicarea lor în soluționarea acesteia. Am creat semne de carte cu mesaje despre bunătate și prietenie, brățări, am reciclat sticle de plastic, am luat interviuri, am organizat campanii de donații și, cea mai mare provocare – am renovat o zonă din interiorul școlii. Mai exact, am scris 48 de contratrepte cu enunțuri asertive, exclamative și imperative, pe care să le vadă oricine trece pe acolo și să-și schimbe starea de spirit. Apoi, am creat Colțul bunătății și al inspirației, pictând doi pereți goi.  De ce spun că a fost cea mai mare provocare? Pentru că a necesitat timp și resurse financiare. Am avut sprijinul total al conducerii liceului și ni s-au alăturat părinți și elevi de la multe clase.

- Ce rol joacă supereroii în cadrul proiectului și cum îi inspirați pe copii să devină supereroi?

- Cei 28 de copii participanți sunt deja niște supereroi. Dorința lor de a fi buni și de a face bine i-a inspirat și pe ceilalți elevi ai școlii, pe profesorii lor și le-a demonstrat tuturor că dacă vrei, poți, și că nu există problemă fără soluție. Importantă este implicarea.

- Aveți parteneri sau colaboratori în cadrul acestui proiect

- Partenerii noștri, dincolo de Romanian Angel Appeal,  au fost părinții și școala. Doamna profesoară de educație plastică, Anișoara Munteanu, a fost alături de noi pas cu pas în împărtășirea poveștii, iar fără suportul conducerii liceului nu am fi reușit să avem atât de mulți beneficiari.

A consemnat Maura ANGHEL

Povestea „I can” este, de fapt, o mișcare globală, care popularizează istoriile de succes ale elevilor din toată lumea. Cu siguranță, nu ne vom opri aici. Metodologia Design for Change a adus multe beneficii, copiii au devenit mai deschiși, foarte implicați, dornici de schimbare. Cred că cel mai bun feed-back  pentru programul nostru, pe care l-am intitulat I can and i will, și care spune totul despre reușita programului este cel primit de o fetiță, care spune că: „ Față de începutul anului școlar, acum sunt mult mai bună cu cei din jur, deoarece dumneavoastră ne-ați învățat să fim mai prietenoși și mai respectuoși. (...) Desigur, mi-ar plăcea ca pe viitor clasa noastră să fie mult mai unită pentru că doar așa putem crea lucruri de poveste.”

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
Comuna Timisesti, judetul Neamt  vinde prin licitatie publica terenuri: 2.340 mp. intravilanul  satului Dumbrava. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, cu sediul in sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt, telefon 0233/787.050, fax 0233/787.050, e-mail: timisesti@ nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata totala de 2.340 mp, avand carte funciara 52140 si numar cadastral 52140, identificat astfel: teren situat in intravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 512 mp si teren situat in extravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 1.828 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 12/11.03.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.04.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 15.04.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 16.04.2025, ora 11.00, la sediul Caminului Cultural Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de Contencios Administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/219.493, fax 0233/210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.03.2025.
Consulul a vrut un „tramvai al Olandei” pe străzile din Iași
08/04/2025 20:46

De luna aceasta, pe străzile din Iasi va circula un nou tramvai personalizat. Este vorba despre un tramvai dedicat Olandei, acesta fiind făcut chiar la dorinta Consulatului Tărilor de Jos. Este cel de-al tre ...

Tratament de ultimă generație, la IRO
08/04/2025 20:45

Din această săptămană, la Institutul Regional de Oncologie Iaşi se poate efectua un tratament de radioterapie realizat cu ajutorul tehnologiei „respiratory gating”. Această tehnică avansată ...

Tânăra care a croșetat coiful dacic a dat lovitura
08/04/2025 20:42

* după ce clipul postat de ea s-a viralizat, Alexandra a primit zeci de comenzi de la doritorii unui exemplar croşetat al faimosului simbol dacic, multe dintre acestea chiar si din Olanda * ea a initiat si un ...

Bacalaureatul, o eternă problemă
08/04/2025 20:39

* conform datelor oficiale transmise de Inspectoratul Şcolar Judetean Iasi, s-au inregistrat doar patru note de 10 la Limba şi literatura romană, 33 de note de 10 la proba obligatorie de profil (matematică ...

Cât timp fac ieșenii până la spital? Mult prea mult, anunță Uniunea Europeană!
08/04/2025 20:34

Romanii fac cu mult peste limita pe care o doreste Uniunea Europeană, ca timp parcurs pană la spital, in caz de nevoie. Un raport recent arată că in Romania mai mult de jumătate din populatie face cu mult ...

Medicii răsuflă ușurați: doar 52 cazuri de gripă într-o săptămână
08/04/2025 18:44

Conform datelor oferite de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică si Control Boli Transmisibile din cadrul Directiei de Sănătate Publică Iasi, in săptămana 31 martie – 6 aprilie s-au inregist ...

Primarul Mihai Chirica a participat la Forumul Economic de la Chișinău
08/04/2025 17:43

Timp de două zile pe 7 si 8 aprilie, capitala Republicii Moldova a fost gazda unui eveniment de anvergură internatională - Forumul Economic de la Chisinău. Organizat de International Business Society si des ...

Cum explorezi Iașul cu buget redus – ghid sincer pentru turiști și localnici
08/04/2025 17:33

Iasul e un oras care se lasă descoperit lent, cu răbdare si ochi deschisi. Nu e nevoie de cheltuieli mari ca să-i simti profunzimea. La prima vedere, pare dominat de clădiri somptuoase si cafenele moderne, ...

În Iași, la Pașcani și Hârlău a fost lansat „Raftul cu bunătăți locale”
08/04/2025 17:11

* specialistii subliniază că sustinerea micilor producători trebuie să vină atat prin stiintă si inovatie, cat si prin implicarea retailerilor, prin crearea de spatii speciale dedicate produselor locale, ...

O primărie din Iași, falimentată de deciza judecătorilor. Mașina primarului, confiscată
08/04/2025 17:10

* executorul judecătoresc a confiscat masinile Primăriei Băltati! * acesta a pus in aplicare o decizie a Curtii de Apel Iasi, care a stabilit că  primarul din Băltati a generat unei societăti comerci ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei