Accident feroviar în Gara Basarab din București! Locomotiva a rămas fără frâne și s-a izbit de vagoane! A fost activat Planul Roșu de Intervenție
Dimensiune font:
Mai multe persoane au fost rănite, vineri seară, după ce o locomotivă a lovit vagoanele la care urma să se cupleze, după ce a rămas fără frâne. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a activat Planul Roșu de Intervenție. Până la acest moment, 15 persoane au fost asistate medical de către salvatori.
În urma unei coliziuni produse între două garnituri de tren, pompierii au intervenit pentru acordarea de prim ajutor calificat călătorilor prezenți în vagoane. Pentru optimizarea misiunii de răspuns, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a transmis că a fost activat Planul Roșu de intervenție care presupune suplimentarea resurselor care intervin la fața locului.
La locul evenimentului au fost alocate 10 autospeciale de stingere cu apă și spumă, toate resursele medicale disponibile, 2 autospeciale de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple și un spital mobil. În urma coliziunii, ocupanții s-au autoevacuat pe peron, până la sosirea pompierilor. Până la acest moment, 15 persoane, cu leziuni minore, au fost asistate de către echipajele de prim-ajutor, dintre care 8 au fost transportate la spital. Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat.
„Accidentul a avut loc în proximitatea Gării Basarab, din municipiul București. Acesta s-a petrecut în timpul procesului de cuplare între vagoanele cu călători și locomotivă”, a transmis ISU București Ilfov
Reacția CFR
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis că vineri seară, în jurul orei 18:30, la un tren privat de călători, care avea plecare din Gara de Nord, de la linia 11, s-a produs tamponarea primului vagon cu ocazia manevrelor de întoarcere a locomotivei pentru schimbarea sensului de mers în vederea cuplării la garnitura în care erau deja urcați călători.
„Din datele transmise de echipele SMURD, șapte călători, inclusiv mecanicul, au avut nevoie de îngrijiri din partea echipajului medical. Menționăm faptul că acest incident feroviar va fi investigat de AGIFER. La ora actuală, celelalte garnituri de călători, care sosesc în Gara de Nord sau au pornire din Gara de Nord, nu sunt afectate de incidentul produs la trenul privat, care aparține operatorului Regio Călători”, a precizat Oana Brânzan, purtător de cuvânt al CFR SA.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau