Adrian Năstase consideră că faptul că Traian Băsescu este convins că el va candida din nou la preşedinţia României, după o asociere cu Dan Voiculescu, este o dovadă a faptului că el a fost condamnat politic. "Se vede din această diversiune că procesele mele, dosarele mele au fost construite pe o ţintă politică de Traian Băsescu şi oamenii lui", a spus Adrian Năstase, la Antena 3.
Fostul premier a subliniat, totodată, că Traian Băsescu nu mai merită "foarte multă atenţie". "Traian Băsescu este ca o vulpe împuşcată de vânători şi de pe care fug puricii. Nu are rost să te mai ocupi în mod deosebit de Traian Băsescu. Destinul lui trist se încheie urât şi în momentul acesta noile generaţii şi cei care vin acum şi construiesc o formulă care sper să fie mai bună trec pe lângă el aşa cum trece un 4x4 pe lângă un Logan care tocmai a făcut un mic accident de circulaţie lovind din neatenţie o maşină pe prima bandă. Nu mai este nevoie să-i mai dăm foarte multă atenţie. Este important să nu cădem în capcana de a ne pierde vremea cu Traian Băsescu, ci să găsim căi de construcţie şi soluţii pentru nişte oameni care au aşteptări".
Întrebat dacă ar fi tentat să-i facă rău lui Traian Băsescu pentru felul în care a fost tratat şi condamnat, Adrian Năstase a răspuns că, din punctul de vedere al omului politic, nu ar face-o, cu toate că ar fi avut ocazia, însă a sugerat că, din punct de vedere uman, s-a gândit la o posibilă răzbunare.
Adauga comentariul tau