Anchetă în Suedia privind carne de cal etichetată fals drept carne de vită
Dimensiune font:
Agenţia suedeză pentru Siguranţă Alimentară a cerut luni justiţiei să ancheteze o societate suspectată că a etichetat carne de cal de origine poloneză drept muşchi de vită, relatează AFP.
"Nu putem spune cu certitudine de unde provine această carne, deoarece documentele de import sunt foarte insuficiente", a declarat pentru AFP Karin Cerenius, de la divizia de control a Agenţiei suedeze pentru Siguranţă Alimentară.
Agenţia a fost contactată de către o consumatoare îngrijorată de culoarea şi dimensiunea muşchiului pe care l-a cumpărat.
Produsul a fost retras de la vânzare săptămâna trecută, deoarece, potrivit unor teste, conţinea integral carne cal.
"Era neobişnuit de mare şi închis" la culoare, a declarat Cerenius, care a precizat că nu avea informaţii cu privire la faptul dacă reclamanta a mâncat din acest produs.
Controale efectuate la societatea Tallhoejden, cu sediul la Oexabaeck, în sud-vestul Suediei, au arătat că aceasta nu a pus în aplicare proceduri suficiente pentru a stabili "ce produse intră şi ies din societate, dar şi cum sunt etichetate", potrivit Agenţiei pentru Siguranţă Alimentară.
Societatea prelucrează atât carne de vită, cât şi carne de cal, a precizat Carenius.
Directorul de vânzări de la Tallhoedjen, Johan Sahlin, a afirmat că produsele de carne au fost comandate de la o altă societate suedeză care o cumpăra din Polonia şi că aceasta ar fi etichetat-o drept "carne de vită".
"Eu am cumpărat carne de vită", declară Johan Sahlin.
Scandalul cărnii de vită fals etichetate a afectat numeroase ţări europene, determinând retragerea a milioane de produse preparate din supermarketuri.
Companii internaţionale au fost, de asemenea, afectate de scandal, între care grupul elveţian Nestlé şi gigantul suedez de mobilier Ikea.
mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau