Apropiat al lui Zelenski, propunere care ar rescrie harta mondială: Ce mișcare ar putea face Ucraina
Dimensiune font:
Kremlinul a declarat marţi că o "parte semnificativă" a Ucrainei, care luptă de aproape trei ani împotriva invaziei pe scară largă a Rusiei, îşi doreşte să fie rusă şi şi-a exprimat satisfacţia faţă de remarcile preşedintelui american Donald Trump, care cu o zi în urmă menţionase posibilitatea ca Ucraina să devină "într-o zi rusă". La Kiev cunoscuta deputată ucraineană Mariana Bezuglaia (de la partidul lui Volodimir Zelenski, Slujitorul Poporului) a plusat şi i-a propus lui Donald Trump că Ucraina să devină cel de-al "52-lea stat al SUA", conform mai multor media de la Kiev şi Moscova.
"Poate că ar trebui să devenim al 52-lea stat al SUA. Chiar sub coasta Rusiei! Deal!", a transmis Bezuglaia într-o postare pe contul său de Telegram, pe fondul interesului persistent al lui Donald Trump pentru Canada, pe care o doreşte în calitate de cel de-al 51-lea stat american.
Ideea deputatei ucrainene nu a primit deocamdată niciun răspuns din partea Washingtonului.
Preşedintele american a afirmat luni că Ucraina ar putea, în viitor, "să fie" sau "să nu fie" rusă, explicând că Washingtonul trebuie deci să-şi "securizeze" banii furnizaţi Kievului din cauza lipsei de certitudine cu privire la rezultatul conflictului.
Reacţionând la aceste declaraţii care generează şi mai multă confuzie în privinţa poziţiei noii administraţii americane, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că acestea reflectă o "realitate".
Rusia a anexat regiunile Lugansk şi Doneţk, din est, şi Herson şi Zaporojie, din sud, în urma unor referendumuri în plină zonă de conflict, denunţate de Kiev şi Occident drept simulacre. În 2014, Moscova a anexat peninsula ucraineană Crimeea.
"În pofida multor pericole, oamenii au stat la coadă şi au votat în cadrul referendumului pentru aderarea la Rusia: aceasta corespunde în mare afirmaţiilor preşedintelui Trump", a susţinut marţi Dmitri Peskov. La vremea respectivă, chiar şi televiziunile publice ruse au difuzat imagini cum soldaţi ruşi înarmaţi umblau cu urna mobilă în Herson şi Zaporojie, în timp ce populaţia rămasă sub ocupaţia rusă fusese ameninţată de noua administraţie instalată de Moscova cu represalii dacă nu va vota la referendum, potrivit media ucrainene.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau