Cea mai geroasă zi din această iarnă. Temperaturile au coborât până la minus 21,6 grade Celsius, maxima nu a depăşit 0 grade

Dimensiune font:

| 07-01-2020 11:17

Gerul Bobotezei şi-a făcut simţită prezenţa spre sfârşitul sărbătorii, din seara zilei de luni, noaptea de 6 spre 7 ianuarie fiind cea mai geroasă din această iarnă. De asemenea, temperaturile dimineţii au fost minime pentru acest sezon.

Staţia meteo din Întorsura Buzăului a înregistrat, marţi dimineaţa, minus 21,6 grade Celsius, cea mai scăzută temperatură din această iarnă în judeţul Covasna. Minima a fost înregistrată în jurul orei 5,30, după care temperaturile au început să crească uşor. "A fost cea mai scăzută temperatură din acest sezon, minus 21,6 grade Celsius la ora 5,30, dar în jurul orei 9,00 a urcat la minus 13 grade. (...) Au mai fost zile friguroase luna aceasta, spre exemplu pe 3 ianuarie au fost minus 15 grade Celsius la Întorsura Buzăului, iar pe 4 ianuarie au fost minus 17, dar luni au fost minus 5, a fost o vreme plăcută de Bobotează", a declarat Viorica Ienea, pentru Agerpres.

Ea a adăugat că vremea a fost foarte capricioasă în această iarnă, înregistrându-se oscilaţii mari de temperatură de la o zi la alta. "Temperaturile sunt influenţate de fronturile atmosferice, dar, în general, se înregistrează o tendinţă de încălzire a vremii. Vor mai fi episoade de ger şi viscol, dar nu vor mai fi cum au fost odată. Ierni cu temperaturi de plus 13, 14 grade Celsius în luna decembrie eu nu am prins până acum şi lucrez de 40 de ani la staţia meteo", a mai spus Viorica Ienea. În anii anteriori, în zona Întorsurii Buzăului s-au înregistrat temperaturi şi mai scăzute: pe 8 ianuarie 2015 la Întorsura Buzăului au fost minus 34,6 grade Celsius, iar pe 10 ianuarie 2017, minus 32 de grade Celsius. Oficial, cea mai scăzută temperatură înregistrată în ultima jumătate de secol în judeţul Covasna a fost de minus 35,8 grade Celsius în 8 februarie 2005, la Întorsura Buzăului, record care nu a mai fost atins din anul 1939.

Potrivit datelor Administraţiei Naţionale de Meteorologie, la ora 8.00, la nivelul teritoriului României nu se înregistra nicio temperatură pozitivă, maxima fiind de 0 grade Celsius, la Constanţa. În schimb, am avut -19 grade la Poiana Stampei, în judeţul Suceava. A fost foarte frig şi în oraşe, cu -13 grade la Cluj Napoca şi Suceava, -12 grade la Satu Mare şi Sibiu, -10 la Bacău, -9 la Arad, -7 la Timişoara sau -4 grade Celsius la Bucureşti.

Meteorologii avertizează că vremea se va menţine rece în următoarele două săptămâni.

Totuşi, România nu este străină de iernile foarte geroase. Una dintre cele mai grele a fost iarna lui 1954, rămasă în istorie ca iarna "marelui viscol", din cauza zăpezii care a acoperit total capitala București și cele mai multe dintre localitățile României din partea de sud. Cu un vânt de 126 de kilometri pe oră și ninsori abundente, au apărut imediat troiene uriașe, unele de peste 5 metri în București. 13 ani mai târziu, în iarna lui 1966-1967, povestea s-a repetat, iar zăpada a ajuns la 3-4 metri înălțime.

O altă iarnă grea a fost cea din 1984-1985, care nu a fost doar friguroasă, cu temperaturi ce au coborât iarăși sub -30 de grade, ci și extrem de lungă, durând până aproape în aprilie. 10 ani mai târziu, în 1995-1996 deși temperaturile nu au fost atât de scăzute, iarna a durat din 4 noiembrie până în 16 aprilie. Această iarnă a fost un record climatic, fiind iarnă cu cea mai lungă durată de menținere a stratului de zăpadă, în unele părti ale României fiind de 170 de zile.

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti@yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -3 spatii identificate astfel: cabinet medic familie in suprafata de 32,82 mp, cabinet stomatologic in suprafata de 19,65 mp si farmacie in suprafata de 47,90 mp, ce apartin domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in satul Todiresti, comuna Todiresti, Str. Principala nr. 176, judetul Suceava, avand nr. cadastral 43669, CF 43669, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Todiresti nr. 13/28.02.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Secretariat. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat din cadrul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, se achita numerar la Casieria Comunei Todiresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 31.03.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.04.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Todiresti, Compartimentul Secretariat, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: intr-un singur exemplar original, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.04.2025, ora 12.00, Comuna Todiresti, Compartimentul Secretariat, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Donald Trump face marele anunț - Marți se publică zeci de mii de pagini desecretizare despre asasinarea lui JFK
18/03/2025 04:00

Presedintele Trump a anuntat că va publica marti 80.000 de pagini de dosare neredactate despre asasinarea presedintelui John F. Kennedy, după ce a promis in timpul campaniei electorale că va declasifica docu ...

În plin război comercial, Trump anunţă o posibilă vizită a preşedintelui Chinei în SUA
18/03/2025 03:33

Preşedintele american Donald Trump a sugerat luni că omologul său chinez Xi Jinping ar putea vizita Statele Unite „intr-un viitor nu foarte indepărtat” pentru discuţii in contextul escaladării ...

Decizia finală: cine rămâne în cursă între George Simion și Anamaria Gavrilă? Momentul în care AUR face marele anunț
17/03/2025 17:09

Deputatul AUR Mugur Mihăescu a anunţat că joi se va lua o decizie in forurile de conducere ale partidului cu privire la candidatul care va rămane in cursa pentru alegerile prezidenţiale, George Simion sau ...

Donald Trump anunță că nu recunoaște grațierile preventive acordate de Biden în ultimele ore ale mandatului său
17/03/2025 16:27

Presedintele american Donald Trump a sustinut luni că gratierile preventive acordate de către predecesorul său Joe Biden cu putin timp inainte de incheierea mandatului său nu sunt valabile Cu cateva ore in ...

Franța cere Statelor Unite să îi dea înapoi Statuia Libertății pentru că „se aliază cu tiranii”
17/03/2025 15:17

„Dati-ne inapoi Statuia Libertătii”, a declarat duminică eurodeputatul francez Raphaël Glucksmann, adresandu-se americanilor care au ales să fie de partea tiranilor in timpul discursului său de inchide ...

Pace în Ucraina. 4 linii roșii peste care Kievul nu va trece: „Nu vrem ca și copiii nostri să lupte”
17/03/2025 13:57

Pace in Ucraina. Ucraina este pregătită să negocieze un acord de pace cu Rusia, dar isi mentine ferm pozitia pe patru aspecte esentiale, a raportat publicatia britanică The Independent, citand inalti oficia ...

Un alt prejudiciu în domeniul ride-sharing, în valoare de peste 2,41 milioane de lei
17/03/2025 11:28

Antifrauda a depistat o firmă din judetul Ilfov care se ocupa cu transportul de persoane prin intermediul platformelor Uber si Bolt si care in perioada ianuarie 2023 – iunie 2024 a obtinut venituri in va ...

Vremea se răcește semnificativ HARTA. Îngheţ, viscol şi zăpadă, până joi. Temperaturile scad spre -13 grade / Județele aflate sub avertizări cod galben
17/03/2025 11:15

ANM a emis luni mai multe atentionări cod galben care vizează o răcire accentuată a vremii, intensificări ale vantului şi ninsori, in mare parte din tară. Potrivit meteorologilor, nopţile şi dimineţil ...

Donald Trump anunță ziua în care se întâlnește cu Vladimir Putin
17/03/2025 08:13

Presedintele Donald Trump a declarat că va vorbi marti cu presedintele rus Vladimir Putin, in timp ce acesta face presiuni pentru a pune capăt războiului din Ucraina Liderul american a dezvăluit reporteril ...

Omul lui Trump dezvăluie ce a găsit la Europa Liberă și Vocea Americii: „Încălcări de reguli de siguranță națională”, „spioni” și „sute de milioane cheltuite pe știri false”
16/03/2025 19:21

 Presedintele SUA, Donald Trump, vrea să inchidă Vocea Americii si Radio Europa Liberă, două retele care au ajutat Statele Unite de-a lungul istoriei să isi atingă obiectivele de politică externă. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei