Coreea de Nord îşi reafirmă intenţia de a efectua un al treilea test nuclear
Dimensiune font:
Coreea de Nord şi-a reiterat, sâmbătă, intenţia de a efectua un al treilea test nuclear, declarând că acesta va avea loc 'la cererea poporului'', transmite France Presse.
'Un test nuclear este cererea poporului', a scris Rodong Sinmun, ziarul oficial al partidului comunist, într-un editorial publicat sub titlul: 'Nu avem altă opţiune''.
Acest avertisment survine imediat după ameninţarea cu 'represalii fizice' adresate Coreii de Sud de către Phenian, în cazul în care Seulul se va asocia sancţiunilor votate săptămâna aceasta de Consiliul de Securitate al ONU.
'Consiliul de Securitate al ONU nu ne lasă alte opţiuni. Nu avem altă cale decât să mergem până la proba de forţă finală', a scris cotidianul.
Un nou test nuclear nord-coreean ar fi al treilea, după cele din 2006 şi 2009, care au fost riposta nord-coreeană la sancţiunile votate de ONU după atacuri cu rachete, aminteşte AFP.
Coreea de Nord ar putea fi aproape gata să efectueze testul nuclear, potrivit unei analize furnizate vineri Associated Press de ''38 North'', website-ul ''U.S.-Korea Institute'' de la ''Johns Hopkins School of Advanced International Studies'', care s-a bazat pe fotografii recente din satelit recente, relatează agenţia.
Imaginile de la situl Punggye-ri de unde au fost efectuate testele nucleare din 2006 şi 2009 au arătat că, în ultima lună, drumurile au fost curăţate de zăpadă şi se pare că nord-coreenii au închis tunelul din munte unde ar putea fi detonat un dispozitiv nuclear.
''38 North'' a concluzionat că situl de la Punggye-ri din nord-estul ţării 'pare să continue să fie în stare de pregătire, ceea ce ar permite Coreii de Nord să efectueze un test în câteva săptămâni sau mai puţin, imediat ce conducerea de la Phenian dă ordinul''.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau