Coreea de Sud ameninţă să răspundă 'în forţă' dacă Phenianul va denunţa acordul de armistiţiu
Dimensiune font:
Coreea de Sud (Republica Coreea) a avertizat, miercuri, că va recurge la forţă în cazul în care Coreea de Nord (Republica Populară Democrată Coreeană, RPDC) va denunţa acordul de armistiţiu semnat în 1953, prin care s-a pus capăt războiului din Coreea, relatează Reuters.
Un înalt oficial militar sud-coreean a declarat că Seulul este gata să aplice o lovitură împotriva 'sursei de agresiune şi centrului de comandă' dacă RPDC 'va comite o provocare' şi va pune în pericol viaţa şi siguranţa oamenilor din Coreea de Sud.
Anterior, Phenianul a anunţat că la 11 martie intenţionează să denunţe acordul de reconciliere cu Coreea de Sud, aminteşte BBC News, în semn de protest faţă de noile sancţiuni împotriva RPDC şi a manevrelor militare comune ale Coreii de Sud şi SUA, pe care le-a calificat drept o 'sursă de escaladare a tensiunilor în regiune'.
Comunitatea internaţională şi-a manifestat preocuparea în legătură cu cel de-al treilea test nuclear al Phenianului din februarie şi în legătură cu lansarea unei rachete, cu un presupus satelit civil în luna decembrie, bănuind că ar putea fi vorba de un tir cu rachetă.
La 5 martie, ambasadorul SUA la ONU, Susan Rice, a propus instituirea de noi sancţiuni împotriva Coreii de Nord, îndreptate în special împotriva diplomaţilor acestei ţări. Susan Rice, a avertizat că acestea s-ar putea să fie 'cele mai severe sancţiuni instituite până acum' de Naţiunile Unite împotriva RPDC.AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau