Croaţia inaugurează un pod important ce va lega orașul turistic Dubrovnik de restul țării

Pod-1024x576

Dimensiune font:

| 26-07-2022 12:45

Croaţia inaugurează marţi un pod crucial ce va lega, la trei decenii după proclamarea independenţei, sudul litoralului său, inclusiv oraşul turistic medieval Dubrovnik, de restul ţării, ocolind o mică fâşie a coastei bosniace, relatează France Presse.

După destrămarea Iugoslaviei la începutul anilor 1990, graniţele republicilor ei federale au devenit cele ale noilor state. Regiunea Dubrovnik, "perla Adriaticii", a fost astfel separată faţă de restul Croaţiei de ieşirea bosniacă la mare.

Pentru cei 90.000 de locuitori ai acestei zone şi pentru turişti, deschiderea "Podului Peljesac" înseamnă sfârşitul orelor de aşteptare la frontieră, mai ales în sezonul estival, pentru a intra în Bosnia, apoi pentru a ieşi zece kilometri mai departe.

 

"Devenim, în sfârşit, o parte integrantă a Croaţiei", şi-a exprimat bucuria Mario Radibratovic, un cultivator de crustacee din Peninsula Peljesac, legată acum de coastă printr-un pod hobanat, lung de 2,4 kilometri, unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură de la obţinerea independenţei în 1991.

Pentru locuitorii peninsulei pitoreşti, cunoscută şi pentru vinurile sale, plajele cu pietriş şi de asemenea populară printre surferi, aceasta înseamnă sfârşitul durerilor de cap cauzate de oprirea la graniţa cu Bosnia sau de feriboturile rare. În loc să aştepte ore întregi la frontieră, va fi suficientă acum traversarea în câteva minute a podului ce leagă localitatea Brijesta, din peninsulă, de Komarna, vizavi, şi a cărui deschidere va fi sărbătorită marţi seară cu mare pompă.

De ani de zile, Croaţia intenţiona să remedieze problema lungilor aşteptări la frontieră prin construirea unui pod în faţa oraşului bosniac Neum. Lucrările de construcţie au fost începute pentru prima dată în 2007, încetând apoi la scurt timp din lipsă de fonduri.

 


Foto: (c) Matko Begovic / Xinhua

La patru ani de la aderarea la Uniunea Europeană în 2013, ţara a obţinut de la bloc 357 milioane de euro pentru reluarea proiectului, adică 85% din costul estimat la 420 de milioane de euro inclusiv cu căi de acces. Lucrarea a fost relansată de această dată de un consorţiu chinez, "China Road and Bridge Corporation", care a livrat-o la termenul prevăzut.

La un moment dat, proiectul i-a înfuriat pe unii lideri bosniaci care se temeau că podul va împiedica intrarea navelor de tonaj mare în Golful Neum.

Zagrebul a acceptat în cele din urmă să mărească înălţimea podului la 55 de metri, chiar dacă această modificare a crescut costul.

 


Foto: (c) STRINGER / EPA

Podul va fi deschis în mijlocul sezonului turistic, în timp ce Croaţia, care a primit în 2019 aproape 20 de milioane de turişti, speră într-o revenire la cifrele din perioada pre-pandemică.

"Importanţa podului este enormă, nu numai din punct de vedere emoţional datorită conexiunii dintre teritoriul croat, ci şi pentru turism şi economie în general", a declarat recent ministrul croat al transporturilor, Oleg Butkovic. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Polonia adăpostește peste 1,5 milioane de ucraineni fugiți din calea războiului
21/12/2024 10:12

Peste 1,5 milioane de cetăţeni ucraineni trăiesc in prezent in Polonia, după aproape trei ani de la inceputul războiului de agresiune al Rusiei impotriva Ucrainei. Aproximativ 988.000 dintre aceştia au f ...

Ucraina a primit din partea Rusiei corpurile a 503 soldaţi morți și a trimis Moscovei 42 de cadavre ruse
21/12/2024 10:03

Ucraina a anunţat vineri că a primit din partea Rusiei corpurile a 503 soldaţi ucraineni, majoritatea ucişi pe frontul din regiunea estică Doneţk, o nouă ilustrare a costului uman ridicat al acestui răz ...

Un miliard de euro pentru primul sector din autostrada Iașului: 27 km între Moțca și Tg Frumos
20/12/2024 18:29

 Compania Natională de Investitii Rutiere (CNIR) a trimis, vineri, 20 decembrie, documentatia de licitatie pentru primul sector din autostrada Iasului, parte din A8, intre Motca si&nbs ...

Rusia atacă puternic în Kiev: Patru baterii antiaeriene Patriot au fost distruse
20/12/2024 16:47

Ministerul rus al Apărării a susţinut vineri că a distrus patru baterii antiaeriene Patriot in atacul cu rachete efectuat mai devreme asupra Kievului şi care a urmat ameninţărilor voalate lansate joi de ...

Ziua internațională a Solidarității Umane
20/12/2024 11:21

Ziua internatională a Solidaritătii Umane (International Human Solidarity Day) este marcată, in fiecare an, pe 20 decembrie. Apreciind solidaritatea ca fiind una dintre valorile fundamentale si universa ...

Decizie catastrofală pentru turismul din România - Eliminarea voucherelor de vacanță
20/12/2024 10:58

Guvernul in căutarea unor solutii bugetare controversate Într-o incercare de a acoperi deficitul bugetar generat de cheltuieli electorale, Guvernul Romaniei ia in calcul eliminarea voucherelor de vacant ...

Vladimir Putin acuză serviciile secrete rusești, după asasinarea generalului rus: 'Un eșec! Trebuie pur şi simplu să ne îmbunătăţim activitatea'
20/12/2024 09:39

Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut joi, la conferinţa sa de presă anuală, că asasinarea generalului Igor Kirilov, comandantul trupelor de apărare radiologică, chimică şi biologică ale forţe ...

Când încep ninsorile în România? Meteorologii ANM anunță o schimbare a vremii imediat după sărbători
20/12/2024 09:37

  Va ninge si ploua mai mult decat de obicei in nordul, centrul si estul tării in prima jumătate a lui ianuarie, anuntă meteorologii ANM. Temperaturile vor rămane normale pentru această perioad ...

Rușii se răzbună pentru asasinarea generalului rus: explozii puternice la Kiev în această dimineață
20/12/2024 08:56

Explozii puternice au răsunat la Kiev in dimineaţa zilei de vineri, in urma unei serii de alerte aeriene pentru rachete balistice lansate din Rusia pe teritoriul ucrainean. Fumul gros s-a ridicat deasupra ca ...

Ucraina a luat decizia care va genera probleme mari în Republica Moldova și în Europa
20/12/2024 08:31

Presedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anuntat joi, intr-o conferintă de presă la Bruxelles, că Ucraina nu va prelungi acordul de tranzit pentru gazul rusesc, care expiră pe 31 decembrie. Zelenski a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei