Cum arată "familia" fugarilor celebri ai României care și-au găsit refugiul în Italia
Dimensiune font:
Darius Vâlcov, fost primar în Slatina, fost ministru al Finanțelor, fost senator PSD și consilier al premierului Viorica Dăncilă, nu a fost găsit de Poliție la adresele la care a fost căutat pentru a fi dus în peniteniciar, după ce a fost condamnat definitiv, marți, la 6 ani de închisoare în „dosarul tablorurilor”. El s-ar afla în Italia, întregind astfel lista fugarilor celebri ai României care și-au găsit refugiul în această țară pentru a scăpa de închisoare.
În dosarul în care a fost condamnat definitiv marți la opt ani de închisoare, Darius Vâlcov primise în prima instanță, în februarie 2018, opt ani de închisoare cu executare.
El a fost trimis în judecată de DNA în 2015, fiind acuzat că ar fi primit mită 20% din valoarea contractelor de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare în mai multe oraşe din Olt, primind mită, în perioada 2011-2013. La perchezițiile făcute procurorii au găsit o adevărată comoară - peste 1,3 milioane de lei lei, 90.000 de euro, trei lingouri de aur, în greutate de trei kilograme, şi trei tablouri inscripţionate Renoir, Jean Cocteau şi, respectiv, Aurel Acasandrei. În total, la percheziții au fost găsite 172 de tablouri, achiziţionate de Vâlcov prin interpuşi, unele dintre fiind ascunse în pereţii falşi ai unor imobile aparţinând fostului ministru.
Poliția Capitalei a anunțat marți seară că polițiștii de la Serviciul Investigații Criminale au primit un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele lui Darius Vâlcov.
- „Cel în cauză este condamnat de Tribunalul București la o pedeapsă privativă de libertate, de 6 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani și trafic de influență, sentință rămasă definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.
- La acest moment se desfășoară activități specifice în vederea depistării persoanei în cauză”, a transmis Poliția Capitalei.
Conform unor surse judiciare, Darius Vâlcov nu a fost găsit la adresele la care a fost căutat. De altfel, el s-ar afla în Italia, unde ar avea declarat un nou domiciliu și și-ar fi deschis și o firmă. Europa Liberă a scris despre o metodă prin care, în ultimii ani, tot mai mulți oameni politici sau afaceriști condamnați de instanțele românești au reușit să scape de închisoare.
Exodul condamnaților definitiv din România către Italia era până în 2021 o garanție că scapă de închisoare în baza unei legi permisive. După ce norma a fost modificată, condamnații români își premeditează fuga prin obținerea rezidenței și deschiderea unor afaceri pe teritoriul italian, a scris Europa Liberă. Este și cazul lui Darius Vâlcov.
Presa a relatat că Vâlcov ar avea o firmă în Italia, Darvet SRL. După ce informația a devenit publică, Vâlcov a cedat controlul companiei către o apropiată, Andreea Elena Dumitru, consiliera fostei șefe de la Fisc, Mihaela Triculescu.
De ce este Italia refugiul fugarilor României
Darius Vâlcov este ultimul de pe o listă lungă de condamnați fugari care și-au refugiul în Italia sau în Grecia.
Condamnați celebri fugiți în Italia:
Fostul baron PSD de Neamț Ionel Arsene, condamnat în martie la șase ani și opt luni de închisoare cu executare într-un dosar de corupție. În luna aprilie, o instanță din Bari a respins cererea de extrădare formulată de autoritățile din România în cazul lui Arsene.
Pe lista celor aflați în Italia se află fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, omul de afaceri Dragos Săvulescu, Mario Iorgulescu, Alina Bica, Cornel Bogdan Popa, fost director în Primăria Capitalei, şi omul de afaceri Romeo Albu, ultimii doi condamnați în dosarul de corupție al lui Sorin Oprescu.
În timp ce pentru Grecia una dintre rețete este cererea de azil politic, pentru Italia, rețeta este alta - plătesc taxe, deschid firme, angajează avocați scumpi și reușesc să evite extrădarea invocând în special condițiile improprii din închisorile din România.
Ionel Arsene și-ar fi deschis și el o firmă în Italia înainte de a fi condamnat definitiv în România, folosind aceeași metodă prin care, în ultimii ani, tot mai mulți oameni politici sau afaceriști condamnați de instanțele românești au reușit să scape de închisoare, a scris Europa Liberă.
În prezent, judecătorii din Italia pot să refuze extrădarea sau punerea în aplicare a unui mandat european de arestare doar dacă cei condamnați au rezidență de cel puțin cinci ani în Peninsulă. În noile condiții, inculpați celebri din România, care se judecă în procese ce durează ani de zile, își pregătesc „evadarea” și se stabilesc în Italia unde devin oameni de afaceri model.
Alina Bica- împotriva sa a fost emis de către Tribunalul București un mandat european de arestare pentru punerea în executare a pedepsei de 4 ani închisoare la care a fost condamnată definitiv pentru infracțiunea de favorizare a infractorului. În urma localizării sale în Italia, a fost transmis mandatul european de arestare autorității italiene competente, care a refuzat executarea, dispunând recunoașterea și executarea pedepsei pe teritoriul Italiei. În prezent, este în curs procedura de individualizare a executării pedepsei în Italia. „Completul de cinci judecători al Curții Supreme a fost nevoit să pună în aplicare controversata decizie a Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor (5 decembrie 2022)”, spunea Ministerul Justiției.
Fosta șefă a DIICOT a fost condamnată definitiv, în noiembrie 2019, la 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender.
Ea era dată în urmărire internațională și a fost reținută în iulie 2020 în Italia, unde se afla din 2019. Alina Bica a fugit din România la începutul lui 2018, înainte de a fi condamnată. O perioadă, ea a stat în Costa Rica împreună cu Elena Udrea. Bica a fost încarcerată în această țară pentru o scurtă perioadă, fiins eliberată în decembrie 2018, după ce a formulat contestație față de formarea completurilor de 5 judecători.
De asemenea, Bica a fost judecată și într-un privind retrocedări ilegale la ANRP, alături de omul de afaceri Dorin Cocoș, de Crinuţa Dumitrean, fost membru în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, Sergiu Diacomatu, fost membru în aceeaşi comisie şi omul de afaceri Gheorghe Stelian. În iunie 2018, fosta şefă a DIICOT a fost achitată în acest dosar. La începutul acestei săptămâni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis încetarea acestui proces, astfel că Cocoș, Dumitrean, Diacomatu și Stelian au scăpat de pedepsele la închisoare la care fuseseră condamnați, în baza deciziei Curții Constituționale privind prescrierea faptelor. În cazul Alinei Bica, instanța supremă a menținut decizia de achitare din prima instanță.
Dragoș Săvulescu - împotriva sa a fost emis de către Curtea de Apel București, în februarie 2019, un mandat european de arestare pentru executarea unei pedepse de 5 ani și 6 luni închisoare. Având în vedere localizarea sa pe teritoriul Italiei, mandatul european de arestare a fost înaintat autorității competente de executare din acest stat. Autoritățile italiene au refuzat predarea, dispunând executarea pedepsei în Italia și procedând la adaptarea acesteia conform legislației italiene. Pentru moment, este în curs individualizarea pedepsei care ar fi executată în Italia.
Fostul acţionar de la Dinamo Dragoş Săvulescu a fost condamnat în dosarul retrocedării plajelor din Mamaia, în care au primit condamnări și fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu şi fostul acţionar al clubului Dinamo Cristian Borcea.
Daniel Dragomir - Tribunalul București a emis un mandat european de arestare în vederea executării unei pedepse de 3 ani și 10 luni închisoare. Executarea mandatului a fost refuzată de autoritățile italiene, invocând condiţiile de detenţie. Fostul colonel SRI Daniel Dragomir a fost dat în urmărire internațională în iunie 2020 după ce a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare, el reușind să iasă din țară cu doar o zi înainte de pronunțarea instanței întrucât nu avea nicio interdicție.
Mario Iorgulescu - este urmărit internațional în vederea executării unei pedepse de 3 ani închisoare la care a fost condamnat de către Judecătoria Sectorului 3 București, mandatul european de arestare fiind de către Tribunalul București. Autoritățile italiene au refuzat predarea întrucât, în urma unor expertize medico-legale dispuse în cauză, au concluzionat că starea mentală îl împiedică în mod ireversibil să participe conștient la procedură.
În august 2020, Mario Iorgulescu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
În noaptea de 7 spre 8 septembrie 2019, fiul lui Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a accidentat mortal cu maşina un tânăr de 24 ani. Procurorii Tribunalului București spun că Mario Iorgulescu era băut şi sub influenţa cocainei. După accident, Iorgulescu jr a fost transferat de familie în Italia, de unde nu s-a mai întors.
Într-un interviu pentru Fanatik acordat în luna noiembrie, la 3 ani după ce a ucis un tânăr într-un accident de mașină și a fugit din țară, Mario Iorgulescu a spus că nu vrea să se întoarcă în România și speră să primească o pedeapsă cu suspendare care să-i permită să rămână în Italia.
„Nu am încercat să vorbesc vreodată cu familia victimei. Dar aș vrea să le transmit ceva, să îmi cer scuze. Vreau să le spun întâi condoleanțe. Chiar sunt sincer. Dar vreau să le spun că oamenii mai și greșesc. Vreau să le spun că aș vrea să dau timpul înapoi, nu aș mai face acea greșeală. Nu pot să dau timpul înapoi, dar pot să le fac o promisiune. Voi avea grijă de acei copii, nu le va lipsi nimic, niciodată, mă voi ocupa personal, eu și familia mea. Voi face tot posibilul să nu ducă lipsă de nimic, chiar știu că le este greu fără tată, mi-aș fi dorit să nu se întâmple asta”.
Ce spun procurorii despre accidentul pe care l-a provocat Mario Iorgulescu:
- "În data de 8 august 2019, pe fondul unei crize de gelozie și într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l și fiind sub influența cocainei, intenționând să se deplaseze din sat Gulia, com. Tărtășești, spre un club din Parcul Herăstrău”, Iorgulescu Gino-Mario a condus autoturismul marca Aston Martin model DBS cu o viteză ce depășea cu mult viteza legală de 60 km/h în localitate.
- Acesta a trecut pe culoarea roșie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecția dintre Șos. Chitilei și str. Teodor Neagoe, după care a accelerat până la 162 de km/h „în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, urcând vehiculul cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala de accelerație la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă 700 de cai putere, pătrunzând pe contrasens și intrând în coliziune frontală, la ora 03:02:39, la viteza de 143 km/h, cu autoturismul marca Audi, condus de victima V.D.A., care a decedat pe loc.
- Din momentul în care a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului, inculpatul nu a acționat frâna, iar în momentul coliziunii pedala de accelerație era apăsată la maximum".
(Datele privind situația procedurilor judiciare în cazul fugarilor căutați de autoritățile române au fost transmise HotNews.ro în decembrie)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau