Debitul Dunării va fi în creştere, săptămâna viitoare, până la 7.600 mc/s, peste mediile lunilor ianuarie şi februarie
Dimensiune font:
Debitul Dunării, la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş), va fi în creştere pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 7.600 metri cubi/secundă (mc/s), peste mediile multianuale ale lunilor ianuarie şi februarie 2024, arată prognoza emisă de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), pentru perioada 27 ianuarie – 3 februarie 2024, transmite Agerpres.
„Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în primele două zile ale intervalului de prognoză până la valoarea de 7.400 mc/s, staţionar în următoarele două zile în jurul acestei valori, apoi în creştere până la sfârşitul intervalului, până la valoarea de 7.600 mc/s, situându-se peste mediile multianuale ale lunilor ianuarie (4.950 mc/s) şi februarie (5.300 mc/s). În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în scădere, exceptând primele zile ale intervalului de prognoză, când vor fi relativ staţionare pe sectorul Gruia – Calafat şi ultimele zile ale intervalului, când vor fi în creştere uşoară pe sectorul Gruia – Tr. Măgurele”, conform hidrologilor.
Specialiştii INHGA estimează un debit maxim al Dunării de 9.500 mc/s, în luna ianuarie, aproape dublu faţă de valoarea medie multianuală de 4.950 mc/s, în timp ce debitul minim ar urma să ajungă la 6.500 mc/s. De asemenea, pentru luna februarie, prognozele hidrologice arată un debit maxim de 7.500 mc/s, un minim de 4.800,mc/s şi o medie multianuală de 5.300 mc/s.
În ceea ce priveşte prognoza pe râurile interioare, debitele medii zilnice vor fi în general staţionare, cu excepţia primelor două zile ale intervalului, când pe râurile din jumătatea de vest a ţării debitele vor fi în scădere.
Potrivit sursei citate, sunt posibile creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri din zonele de deal şi munte din centrul şi sudul ţării, în special în partea a doua a intervalului, ca urmare a precipitaţiilor mixte, slabe cantitativ prognozate şi cedării apei din stratul de zăpadă.
În plus, formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, pod de gheaţă, năboi), existente pe majoritatea râurilor din ţară vor fi în restrângere, diminuare şi eliminare, subliniază hidrologii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau