Franţa: incidente în cursul unei noi manifestaţii împotriva căsătoriilor homosexuale
Dimensiune font:
Franţa: incidente în cursul unei noi manifestaţii împotriva căsătoriilor homosexuale
a Paris au izbucnit duminică incidente când opozanţi faţă de căsătoriile homosexuale s-au luat de militante feministe şi de jurnalişti, pe marginea unei manifestaţii desfăşurate la iniţiativa unei organizaţii apropiate catolicilor integrişti, relatează AFP.
''Circa zece militante ale asociaţiei Femen deciseseră să organizeze un protest paşnic şi au venit îmbrăcate în călugăriţe cu sloganuri umoristice. Când s-au îndreptat spre manifestanţi, nişte indivizi s-au luat de ele'', a povestit jurnalista Caroline Foures, adăugând că fetele au fost lovite, la fel şi fotoreporterii care le filmau.
Manifestaţia a fost organizată de institutul Civitas, apropiat catolicilor integrişti, la o zi după o primă demonstraţie de forţă a opozanţilor faţă de căsătoriile homosexuale care au mobilizat peste 100.000 de persoane în mai multe oraşe din Franţa, potrivit cifrelor oficiale.
Duminică, mai multe mii de persoane s-au strâns în faţa Ministerului francez al Familiei, după care coloana s-a îndreptat spre sediul Adunării Naţionale, purtând o banderolă mare pe care scria ''Un papa, une maman, pour tous les enfants''. /O mamă, un tată, pentru toţi copiii/.
Institutul Civitas, care doreşte ''recreştinarea Franţei, ţară a clopotniţelor şi a catedralelor'', susţine că are 1.200 de aderenţi şi o reţea de simpatizanţi de circa 100.000 de persoane. AGERPRES
http://www.agerpres.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau