George Simion: Cerem abrogarea de urgență a Legii de privatizare a PETROM. O echipă de avocați condusă de dl. Gheorghe Piperea va ataca în instanță contractul dintre OMV și statul român
Dimensiune font:
Președintele AUR, George Simion, a cerut abrogarea de urgență a legii de privatizare a PETROM având în vedere ilegalitățile comise de la privatizare și până în prezent.
Alianța pentru Unirea Românilor prezintă inițiativele legislative și inițiativele politice pe care le consideră priorități în noua sesiune parlamentară. Vrem în primul și în primul rând un subiect care, de la refuzul intrării noastre în Schengen până acuma, a suscitat interes în opinia publică. Pentru un stat român sănătos noi considerăm că trebuie să recuperăm Petromul. În acest sens, din păcate, s-a început cu stângul.
Colegii noștri din Biroul Permanent, George Badiu și Antonio Andrușceac, au solicitat, la prima întrunire a Biroului Permanent să se pună pe ordinea de zi o inițiativă legislativă care vine să abroge Legea privatizării Petrom. Nu a avut succes în prima ședință, sperăm după ședința de la ora 16 de plen, când această chestiune să fie adusă pe ordinea de zi. Sperăm ca reprezentanții din Biroul Permanent al actualei coaliții de guvernământ să fie de acord și să se poziționeze PSD, PNL, UDMR, U.S.R. față de ideea recuperării, sub o formă sau alta, prin denunțare a acestei legi și abrogarea ei prin verificarea tuturor clauzelor contractuale care nu au fost respectate, ne spun specialiștii noștri din contractul pe care l-am studiat.
În afară de demersurile legislative, o echipă de avocați condusă de Gheorghe Piperea, în colaborare cu Alianța pentru Unirea Românilor, va iniția mai multe procese cu privire la contractul dintre compania OMV și statul român. Sunt mai multe clauze, considerăm noi că sunt și motive de neconstituționalitate în acea lege pe care le vom ataca în instanță pe parcursul următoarelor luni vom pune la dispoziția opiniei publice toate demersurile pe care le facem și salutăm toate eforturile, inclusiv din partea mass-mediei care vine să vin să aducă lumină în acest subiect.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau