Mihnea Vasiliu, fost manager Ringier România, a murit. I s-a făcut rău în faţa unui hotel din Bucureşti
Dimensiune font:
Fostul manager Ringier Mihnea Vasiliu a murit, joi după-amiază, după ce i s-a făcut rău în faţa unui hotel din Sectorul 1 al Capitalei. El era împreună cu fiica sa, care le-a transmis anchetatorilor că suferise un atac de cord în urmă cu două săptămâni, iar în cursul zilei de joi depusese efort fizic.
Apelul la 112 a fost făcut, joi, în jurul orei 14.25.
Echipajele medicale sosite la faţa locului au stabilit că decesul a survenit în urma unui stop cardio-respirator.
Mihnea Vasiliu era împreună cu fiica sa, care le-a transmis anchetatorilor că acesta suferise un atac de cord în urmă cu două săptămâni, iar în cursul zilei de joi făcuse efort fizic.
Incidentul s-a petrecut în faţa Hotelului Ramada.
”La data de 27 iulie a.c., în jurul orei 14.25, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 2 a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, în zona recepţiei unui hotel din Sectorul 1, un bărbat, în vârstă de 57 de ani, ar fi acuzat stări de rău. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, precum şi un echipaj medical care a constatat decesul persoanei”, a transmis Poliţia Capitalei.
Sursa citată a precizat că, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri.
”Trupul neînsufleţit urmează a fi transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei”, a mai precizat Poliţia.
Mihnea Vasiliu a condus, timp de 12 ani, Grupul Ringier, care deţine Libertatea şi alte publicaţii.
El a plecat la începutul lunii iulie din funcţie.
”Am ajuns într-un punct al carierei mele în care vreau să explorez noi oportunităţi. Îmi anunţ decizia de a mă retrage din poziţia pe care o ocup în cadrul acestei companii extraordinare. De-a lungul anilor, am avut privilegiul de a lucra cu o echipă de oameni talentaţi. Împreună, am depăşit provocări, am sărbătorit etape importante şi am deschis calea succesului", declara el în acel moment, potrivit unui anunţ intern obţinut de Pagina de media.
Mihnea Vasiliu, în vârstă de 57 de ani, a început în 1992 ca CEO al Media Pro România.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau