Mopediştii rămân pietoni
Dimensiune font:
Conducătorii de mopede mai au de aşteptat până vor putea să obţină permis de conducere pentru categoria AM. Şcolile de şoferi nu au fost încă autorizate pentru instruirea persoanelor care doresc acest lucru, din cauza faptului că nu există norme metodologice de aplicare a legi privind circulaţia pe drumurile publice, prevăzute în noul Cod rutier. „Normele trebuie elaborate de Ministerul Transporturilor, în baza cărora Autoritatea Rutieră Română (ARR) va putea aviza şcolile de şoferi”, a precizat Adriana Sorohan, consilier ARR. Ea a spus că această problemă nu-i afectează doar pe mopedişti, ci şi pe conducătorii de motociclete. Odată cu modificările aduse Codului rutier, în lege a fost modificată şi capacitatea motoarelor, motiv pentru care şcolile de şoferi vor fi nevoite să obţină un alt aviz de la ARR şi pentru categoriile A, A1 şi A2. „În momentul de faţă, acest lucru nu se poate face pentru că normele metodologice de aplicare a legii ar fi pe circuitul de avizare la Ministerul Transporturilor”, a explicat Adriana Sorohan. (B. Talancă)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau