Operațiune în forță împotriva mafiei italiene: aproape 50 de oameni arestați într-un dosar de trafic de droguri și amenințări
Dimensiune font:
Poliţia italiană a arestat, în apropiere de Milano, 49 de presupuşi membri ai organizaţiei de criminalitate organizată 'Ndrangheta (mafia calabreză), au anunţat marţi autorităţile italiene, potrivit dpa, informează Agepres.
Cei arestaţi ar fi comercializat ilegal droguri şi ar fi ameninţat mai multe persoane.
Scopul operaţiunii poliţiei a fost de a neutraliza sucursala 'Ndrangheta din Rho, localitate situată la nord-vest de Milan. Un lider mafiot condamnat, care efectuează o pedeapsă cu închisoarea, a încercat să reînfiinţeze o celulă a organizaţiei mafiote calabreze.
Autorităţile italiene efectuează periodic raiduri contra diverselor organizaţii de criminalitate organizată.
În regiunea Reggio Calabria, din sudul Italiei, carabinierii şi garda financiară au confiscat marţi bunuri în valoare de 40 de milioane de euro de la trei antreprenori din domeniul imobiliar in zonă.
Potrivit poliţiei, doi dintre ei au obţinut poziţiile actuale cu sprijinul clanurilor locale 'Ndrangheta.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau