Preşedintele american, Joe Biden, a căzut de pe o scenă
Dimensiune font:
Preşedintele american, Joe Biden, 80 de ani, s-a împiedicat şi a căzut, aparent fără urmări, în cursul unei ceremonii militare, joi, la Colorado Springs, în vestul Statelor Unite, notează AFP.
Democratul, care tocmai înmânase ultima diplomă studenţilor Academiei Forţelor Aeriene, în Colorado, a căzut în faţă, sprijinindu-se pe mâini şi genunchi, după ce s-a împiedicat de un sac negru.
Joe Biden, a cărui vârstă şi condiţie fizică sunt un subiect constant de atac de partea unora dintre adversarii săi politici, s-a ridicat apoi în picioare cu ajutorul unui militar aflat alături şi al gărzilor sale de corp.
El a putut fi văzut arătând cu degetul spre acest sac, folosit vizibil pentru a asigura stabilitatea unui aparat pe scenă, ca pentru a explica motivul căderii.
Preşedintele, candidat la alegerile din 2024 în special împotriva republicanului Donald Trump, a asistat apoi la finalul ceremoniei, fără să pară afectat de cădere.
Casa Albă nu a oferit imediat nicio informaţie despre incident şi eventualele consecinţe ale acestuia.
În iunie 2022, o imagine a preşedintelui căzând în timpul unei plimbări cu bicicleta a făcut deja furori. Şi atunci, Joe Biden s-a ridicat şi nu a suferit nicio vătămare vizibilă.
Cel mai recent examen fizic al democratului, în februarie, a stabilit că acesta este sănătos.
Dar, potrivit sondajelor, majoritatea americanilor cred că este prea bătrân pentru a candida pentru un al doilea mandat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau