Primele amenzi pentru deplasari nejustificate in starea de urgenta anulate in instanta. Politia "achieseaza"
Dimensiune font:
Incep sa apara primele sentinte de anulare a amenzilor date in starea de urgenta pentru nerespectarea ordonantelor militare. Judecatoria Bistritia a anulat opt procese-verbale prin care s-au dat amenzi pentru deplasari nejustificate, iar Politia a fost de acord cu anularile, arata adevarul.ro.
Potrivit sursei citate, Judecatoria Bistrita a pronuntat in 7 iulie opt sentinte in procese prin care s-a cerut anularea unor amenzi aplicate de Politie in starea de urgenta.
Amenzile au fost aplicate: unui barbat care s-a deplasat impreuna cu familia pentru a face cumparaturi de Paste, unui barbat care a iesit din casa pentru a aduce o persoana care a ramas in pana cu masina sau altuia care mergea sa scoata bani de la bancomat. Alte amenzi contestata in instanta, mai arata sursa citata, au fost aplicate unui barbat care a iesit dupa paine fara declaratie pe proprie raspundere sau unui barbat care mergea cu caruta dupa balast.
In toate cele opt cazuri, Judecatoria Bistrita a dispus anularea amenzilor dupa ce si Politia a aratat in proces ca este de acord cu anularea, in baza hotararii CCR referitoare la amenzile aplicate in starea de urgenta. Judecatoria Bistrita a anulat amenzile, potrivit adevarul.ro, cu urmatoarea justificare:
"Avand in vedere precizarile facute de intimat prin cererea depusa si anume ca achieseaza, pe fond, la pretentiile peten tului, instanta retine incidenta prevederilor art. 436 alin. (1) din Codul de procedura civila, potrivit carora cand paratul a recunoscut in tot sau in parte pretentiile reclamantului, instanta, la cererea acestuia din urma, va da o hotarare in masura recunoasterii. Fata de pozitia procesuala exprimata de intimat, instanta constata ca aceasta reprezinta o recunoastere in totalitate a pretentiilor petentului, sens in care va admite plangerea contraventionala".
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau