Rege internaţional. Florin Cioabă, ales preşedinte al Uniunii Internaţionale a Romilor
Dimensiune font:
Autointitulatul rege al romilor de pretutindeni, Florin Cioabă a fost ales luni, preşedinte al Uniunii Internaţionale a Romilor (UIR), cea mai veche organizaţie a acestei etnii.
Florin Cioabă obţinut 20 de voturi pentru, din totalul de 26 la alegerile pentru funcţia de preşedinte al Uniunii Internaţionale a Romilor, ce a avut loc la Sibiu, informează Agerpres.
Înainte de a deveni preşedinte al UIR, regele Cioabă a avut trei mandate ca prim-vicepreşedinte al uniunii.
UIR este organizaţia care îi reprezintă pe toţi cei 70 de milioane de romi din lume, dintre care 13 milioane se estimează că sunt în Europa. Cioabă a organizat pentru prima dată în România Congresul Uniunii Internaţionale a Romilor, care s-a desfăşurat duminică şi luni la Sibiu.
Regele Cioabă, ales preşedinte al UIR, vrea legitimaţii şi consulate speciale pentru cei 13 milioane de romi din Europa, iniţiativă susţinută de europarlamentarii Corneliu Vadim Tudor şi Elena Băsescu. Florin Cioabă spune că legitimaţiile speciale ar facilita găsirea şi prinderea romilor care comit infracţiuni pe teritoriul UE.
Sursa: rtv.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau