Relu Fenechiu: Nu voi negocia cu sindicatul de la Metrorex atâta timp cât sunt oameni în stradă
Dimensiune font:
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a afirmat miercuri că Metroul nu va trece în subordinea municipalităţii decât după ce vor avea loc discuţii şi negocieri cu partenerul social şi că nu va negocia cu sindicatul sub presiunea protestelor din stradă.
'Nu va fi luată această decizie decât după ce vor fi şi discuţiile şi negocierile cu parteneri sociali. Absolut la orice operaţiune de acest tip aşa se procedează. Deocamdată, pe mine mă interesează, ca ministru, în primul rând să găsesc soluţiile pentru continuarea lucrărilor la Magistrala 5 şi nu am pus nicio clipă în discuţie diminuarea salariilor muncitorilor de la Metrorex şi atâta timp cât o să fiu acolo şi o să pot, nici nu o să pun vreodată', a declarat Fenechiu la Palatul Parlamentului, fiind invitat la Comisia pentru industrii să-şi prezinte proiectele.
El a susţinut că nu are sens să se poarte o discuţie despre trecerea Metrorex la municipalitate astăzi iar dacă va exista această decizie, toate discuţiile vor fi purtate împreună cu partenerii sociali, pentru că există legea transparenţei în administraţia publică, ce obligă autorităţile să afişeze pe site orice document referitor la acest subiect şi trebuie obligatoriu obţinut avizul Consiliul Economic şi Social.
'Nu există un termen pentru luarea acestei decizii, nu v-am spus că vreau să iau această decizie, există doar discuţii privind dezvoltarea unei autorităţi metropolitane de transport care să asigure un transport civilizat în interiorul Bucureştiului şi să asigure legături cât mai bune între Bucureşti şi localităţile învecinate. Dacă în urma acestor analize vom constata că cea mai bună soluţie este ca Metroul să treacă la municipiul Bucureşti, vom pune în discuţie şi această chestiune. În viziunea mea personală, luând modelele de succes din lume, la Londra, la Paris şi în alte capitale, Metroul este în subordinea municipalităţii', a spus ministrul Transporturilor.
Fenechiu a subliniat că nu va negocia miercuri cu sindicatul de la Metrorex pentru că nu vrea să ia decizii sub presiunea străzii.
'Nu voi negocia niciodată atâta timp cât sunt oameni în stradă. M-am întâlnit şi ieri cu conducerea sindicatului de la Metrorex, mă voi întâlni şi mâine cu conducerea sindicatului de la Metrorex, dar nu astăzi, pentru că lucrurile nu trebuie discutate sub presiune. Suntem cu toţii oameni care vrem binele şi al Metrorexului, dar şi al călătorilor şi vrem să găsim soluţiile cele mai bune pentru dezvoltarea acestui transport', a declarat Fenechiu.
Membrii Uniunii Sindicatelor Lucrătorilor de la Metrou (USLM) vor participa miercuri, de la ora 12,30, la un miting în faţa Ministerului Transporturilor, după care se vor deplasa într-un marş de protest până în Piaţa Victoriei, la Guvern, deoarece nu s-a ajuns la o înţelegere cu autorităţile în ceea ce priveşte negocierea contractului colectiv de muncă, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, Ion Rădoi, preşedintele USLM.
Potrivit liderului USLM, acţiunea revendicativă va dura în total trei ore, fiind posibil ca după data de 1 aprilie, când expiră actualul contract colectiv de muncă, să se ajungă şi la declanşarea grevei generale. AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau