România, printre primele țări din UE în care plata facturilor este o problemă
Dimensiune font:
Aproape 7% dintre gospodăriile din Uniunea Europeană nu au putut în 2018 să-şi plătească la timp facturile la utilităţi (căldură, electricitate, gaze naturale, apă etc.), din cauza dificultăţilor financiare, iar cel mai ridicat procentaj se află în Grecia, Bulgaria, Croaţia şi România, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Totuşi, la nivelul UE, acest procentaj a scăzut semnificativ, de la peste 10% în 2013.
În rândul gospodăriilor din Uniunea Europeană, în special cele care au copii în întreţinere se confruntă cu dificultăţi la achitarea la timp a facturilor. În UE, sub 14% dintre gospodăriile formate dintr-un adult singur cu copii în întreţinere s-au confruntat cu astfel de dificultăţi în 2018, comparativ cu mai puţin de 3% dintre gospodăriile alcătuite din doi adulţi (cu cel puţin unul în vârstă de 65 de ani sau peste). În rândul gospodăriilor cu doi sau trei copii în întreţinere, acest procent este de aproximativ 11%.
În 2018, mai mult de o treime dintre gospodăriile din Grecia (35,6%) s-au confruntat în ultimele 12 luni cu probleme privind plata utilităţilor la timp. Alte ţări care se confruntă cu astfel de probleme sunt Bulgaria (30,1%), Croaţia (17,5%) şi România (14,4%).
În contrast, cele mai puţine gospodării care au probleme cu plata utilităţilor sunt în Olanda, Cehia, Suedia şi Austria (toate cu aproximativ 2%).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau