România, restricții suplimentare de zbor în spațiul național: Ce aeronave sunt vizate
Dimensiune font:
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii împreună cu Ministerul Apărării Naţionale, în calitate de responsabili privind managementul spaţiului aerian naţional, au impus, începând de miercuri, restricţii suplimentare de zbor în spaţiul aerian limitrof graniţei cu Ucraina din zona de nord a Dobrogei, între Sulina şi Galaţi, pe o adâncime de 20 - 30 de kilometri în interiorul spaţiului aerian naţional, până la înălţimea de 4.000 de metri.
În aceste zone restricţionate nu este permis zborul aeronavelor pilotate sau nepilotate, cu excepţia aeronavelor de stat (inclusiv SMURD şi aeronavele aflate în situaţii de urgenţă).
"Pe fondul intensificării atacurilor ruseşti asupra porturilor ucrainene de la Dunăre au fost necesare măsuri pentru extinderea restricţiilor pentru a asigura o mai eficientă capacitate de monitorizare şi control al utilizării spaţiului aerian", precizează MApN, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Notificarea privind suplimentarea restricţiilor de zbor - de tip NOTAM (Notice to Airmen) - a fost transmisă pe canalele oficiale de comunicare de către autorităţile aeronautice competente civile şi militare, informează Ministerul Apărării.
De asemenea, MApN arată că zborul aeronavelor civile în zona de control de aerodrom a aeroportului Tulcea nu sunt afectate.
Restricţii de zbor în spaţiul aerian limitrof întregii graniţe cu Ucraina au fost impuse încă din luna mai 2022, după declanşarea războiului de agresiune de către Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, pe o adâncime de 8 kilometri în interiorul spaţiului aerian naţional, până la înălţimea de 1.000 de metri.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau