România, tot mai interesantă pentru italieni: Ambasadorul Italiei vrea să contribuie la creşterea numprului investitorilor din ţara sa la Braşov
Dimensiune font:
Ambasadorul Italiei la Bucureşti, Alfredo Maria Durante Mangoni, s-a declarat, marţi, interesat de modalităţile în care reprezentanţa diplomatică a ţării sale poate să contribuie la a creşte numărul investitorilor italieni în judeţul Braşov.
Diplomatul italian, aflat la prima vizită oficială în judeţul Braşov, a avut întâlniri cu prefectul Mihai Cătălin Văsii, cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Todorică Şerban, şi cu primarul municipiului reşedinţă, Allen Coliban.
'Am venit aici pentru a exprima suportul Ambasadei şi al meu, personal, pentru antreprenorii italieni din zonă şi pentru a cultiva bune relaţii cu autorităţile locale. Sunt interesat, de asemenea, să aflu cum văd oamenii de afaceri şi oficialităţile braşovene viitorul acestui judeţ şi ce contribuţie aşteaptă de la comunitatea italiană de aici', a declarat ambasadorul Durante Mangoni, într-un comunicat remis de Instituţia Prefectului Braşov.
România, tot mai interesantă pentru italieni
Potrivit prefectului Cătălin Văsii, diplomatul italian a dorit, de asemenea, să afle ce este de făcut pentru a creşte numărul investitorilor din ţara sa în zona Braşovului. 'I-am prezentat distinsului oaspete judeţul nostru, cu accent pe componentele demografică, economică şi educaţională. Discuţiile au vizat şi Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, E.S. dl ambasador exprimând opinia că acesta va contribui semnificativ la dezvoltarea întregii zone, va creşte interesul antreprenorilor de a investi aici şi va reprezenta un boost pentru turism. În context, E.S. dl ambasador s-a interesat dacă există companii aeriene care şi-au făcut publică intenţia să opereze zboruri care să lege Braşovul de oraşe din Italia. De asemenea, a dorit să afle care este opinia noastră despre ce ar trebui făcut pentru a creşte prezenţa italiană în mediul de afaceri din judeţul nostru şi a afirmat disponibilitatea părţii italiene de a colabora pe partea de management în sectoarele sanitar şi turism', a declarat prefectul Braşovului.
Ambasadorul Italiei vrea să contribuie la creşterea numprului investitorilor din ţara sa la Braşov
Totodată, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu primarul municipiului Braşov, Allen Coliban, au fost discutate oportunităţile de creştere a cooperării dintre Italia, companiile italiene, municipalitatea braşoveană şi mediul de afaceri local. 'Din discuţii a rezultat că Italia, mulţumită experienţei şi bunelor practici, poate sprijini Braşovul în principal în managementul deşeurilor şi reciclare, organizarea şi gestionarea serviciilor medicale, şi în turism', se arată într-o informare transmisă de Primăria Braşov.
Cu ocazia acestei vizite, la Primăria Braşov a avut loc o ceremonie de predare a decoraţiei 'Ordine della Stella d'Italia' (Ordinul Steaua Italiei) în grad de cavaler consulului onorific al Italiei la Braşov, profesorul Emanuele Bagnasco, decoraţie oferită de către şeful statului italian, informează Agerpres.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau