Rusia pregătește ceva în Transnistria: Avertismentul lansat de Chișinău
Dimensiune font:
Chişinăul a avertizat, luni, că Rusia pune la cale în perioada următoare mai multe acţiuni de provocare şi destabilizare în regiunea transnistreană şi în Zona de Securitate, după modelul incidentului care a avut loc în ziua în care la Tiraspol se desfăşura scrutinul pentru realegerea lui Vladimir Putin, organizat în ciuda interdicţiei impuse de guvernul moldovean.
Tiraspolul a anunţat la 17 martie că o dronă kamikaze, care ar fi zburat dinspre Ucraina, ar fi atacat o unitate militară din regiunea transnistreană. În urma incidentului, ar fi fost distrus un elicopter Mi-8MT. Tiraspolul nu a raportat victime, însă a calificat incidentul drept un atac terorist şi a anunţat iniţierea unui dosar penal în acest caz.
În aceeaşi zi, Chişinăul nu a confirmat incidentul raportat de Tiraspol, calificându-l drept o „tentativă de a provoca frică şi panică în regiune”. Şi preşedinta Maia Sandu a spus, a doua zi, că incidentul „seamănă a acţiuni de provocare, care să alimente frica şi să creeze o situaţie tensionată”.
Biroul pentru politici de reintegrare din cadrul Guvernului de la Chişinău a confirmat oficial, luni, după efectuarea unor analize, că presupusul atac cu dronă kamikaze din regiunea transnistreană, care a avut loc în ziua în care erau organizate alegeri pentru funcţia de preşedinte al Rusiei, a fost provocat deliberat.
Analiza imaginilor din stânga Nistrului
Instituţiile de profil ale Republicii Moldova au analizat cu atenţie imaginile video difuzate pe diverse reţele sociale şi în mass-media din stânga Nistrului. Analiza a arătat că materialele difuzate conţin elemente evidente de montaj video, indicând faptul că incendierea elicopterului a fost cauzată de alţi factori decât drona care apare în imagini. „
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau