Rusia s-ar pregăti să mobilizeze alţi 500.000 de recruţi
Dimensiune font:
Spionajul militar din Ucraina a susţinut că Rusia ar urma să ordone mobilizarea a 500.000 de recruţi în ianuarie, în plus faţă de cei 300.000 chemaţi la arme în octombrie.
Vadim Skibiţki, adjunctul şefului spionajului militar ucrainean, a afirmat că Ucraina crede că recruţii ar fi o parte a unui şir de ofensive ruseşti din primăvară şi vară, în estul şi sudul ţării, conform The Guardian.
Rusia a negat că pregăteşte un al doilea val de mobilizare, Putin spunând luna trecută că ”nu are rost” să vorbească despre o nouă chemare la arme, susţinând că doar jumătate dintre cei mobilizaţi deja au fost trimişi în Ucraina, notează News.ro.
Ministerul Apărării rus a susţinut, vineri, că trupele au început să respecte încetarea focului de la prânz, ora Moscovei, ”de-a lungul întregii linii a frontului”. Totuşi, o unitate de pompieri din Hersonul controlat de ucraineni a fost bombardată, un pompier fiind ucis şi alţi patru oameni răniţi, potrivit administraţiei regionale din Herson.
Între timp, luptele par să fi continuat pe linia de contact din estul regiunii Doneţk.
Reuters a relatat, citând martori din capitala regională Doneţk, ocupată de ruşi, focuri de artilerie trase de pe poziţiile ruşilor la periferia oraşului după ce armistiţiul ar fi trebuit să intre în vigoare. Agenţia rusească Tass a afirmat că forţele ucrainene au bombardat oraşul la prânz.
Denis Puşilin, conducătorul instalat de ruşi în Doneţk, a spus, joi seară, că ordinul lui Putin se referă doar la operaţiunile ofensive şi că forţele sale vor riposta dacă se trage asupra lor.
Cu câteva ore înainte de armistiţiul anunţat, rachete ruseşti au lovit o clădire rezidenţială din oraşul Kramatorsk din estul Ucrainei, avariind 14 locuinţe, a spus primarul, adăugând că nu au fost victime.
Estimările ucrainenilor privind trupele care ar urma să fie mobilizate sunt mai ridicate decât în septembrie, gest care s-a dovedit nepopular şi care a declanşat proteste în Rusia.
Dacă estimările se dovedesc corecte, Rusia îşi va fi dublat aproape forţele de dinainte de război, în decurs de câteva luni. Spionajul militar ucrainean a afirmat că 280.000 de trupe de infanterie ruseşti sunt desfăşurate în prezent împotriva Ucrainei.
În vară, şeful Securităţii naţionale a Ucrainei, Oleksei Danilov, a afirmat că un milion de ucraineni dobândesc experienţă de luptă, deşi cel mai probabil doar o mică parte sunt în timpul serviciului militar.
Skibiţki a spus că Rusiei îi va lua circa două luni să organizeze trupele şi că un succes al ruşilor pe câmpul de luptă va depinde de cât de bine echipaţi şi antrenaţi sunt ruşii. Multe vor depinde, a adăugat el, de livrarea continuă de muniţie şi armament occidentale către Ucraina, pentru a echipa noile unităţi de rezervişti pe care Ucraina le pregăteşte.
”Dacă Rusia pierde de data asta, atunci Putin se va prăbuşi”, a afirmat Skibiţki, descriind următoarele şase-opt luni ca ultima forţare.
El a spus că Ucraina se aşteaptă ca acest val de mobilizare să fie anunţat în 15 ianuarie, după perioada sărbătorilor de iarnă din Rusia. ”Ei pun accentul pe numărul oamenilor şi al echipamentelor şi sper să ne copleşească”, a arătat el.
Un colonel rus în retragere neagă
Andrei Guruliov, un colonel rus în retragere şi membru al Dumei, a declarat miercuri că nu există ”motive sau condiţii” ca Moscova să anunţe o a doua mobilizare în următoarele şase luni.
”Nu toţi cei care au fost mobilizaţi mai devreme au fost trimişi la luptă”, a declarat Guruliov pentru presa din Rusia, referindu-se la zecile de mii de recruţi care sunt în curs de instruire.
În contradicţie cu discursul oficial, mai mulţi bloggeri naţionalişti pro-război care au câştigat influenţă în ultimele luni au afirmat că Rusia nu are altă opţiune decât să anunţe în curând o nouă mobilizare.
Igor Strelkov, un comentator ultra-naţionalist rus şi fost ofiţer de spionaj, a estimat că Moscova va anunţa o mobilizare luna viitoare.
”Va exista un al doilea val de mobilizare. Vom fi forţaţi să ducem la bun sfârşit un al doilea şi poate un al treilea val. Pentru a câştiga în Ucraina, va trebui să chemăm la arme cel puţin încă o jumătate de milion de soldaţi”, a spus Strelkov, adăugând că noua mobilizare va avea loc la finalul lui februarie, la aniversarea începutului războiului.
”Ne aşteptăm ca ei să desfăşoare ofensive în regiunile Doneţk şi Harkov, poate şi în Zaporojie, dar să se apere în Herson şi Crimeea. Acesta este numărul de oameni de care vor avea nevoie pentru o astfel de misiune”, a spus Skibiţki, explicând de ce se aşteaptă la mobilizarea a jumătate de milion de oameni.
În decembrie, ministrul ucrainean al Apărării, Oleksei Reznikov, şi comandantul Armatei, Valerii Zaluzhnyi, a afirmat că Rusia va ataca din nou din Belarus, în februarie. În schimb, spionajul militar ucrainean afirmă că posibilitatea unui atac din Belarus este redusă.
Potrivit lui Skibiţki, Rusia are doar o divizie – de circa 15.000 de oameni – în Belarus. În februarie anul trecut, avea 45.000 şi nu a reuşit să cucerească Kievul, deşi Ucraina era puţin pregătită, a spus el.
Acum, poziţiile defensive din nord ale Ucrainei sunt puternice şi Ucraina este pregătită, a afirmat Skibiţki. The Guardian a petrecut Ajunul Anului Nou la graniţă în regiunea Sumî din nord-estul Ucrainei, unde forţele locale de apărare au exprimat aceeaşi opinie.
”Desigur, acest lucru s-ar putea schimba dacă Belarus se alătură războiului”, a declarat Skibiţki. Belarusul are circa 45.000 de militari.
Expertul militar american Rob Lee afirmă însă că, chiar dacă Rusia stă bine numeric, nu înseamnă automat că unităţile sale vor fi eficiente – conducerea, muniţia şi instruirea sunt probleme acum în armata rusă.
Rămâne de văzut cât de bine poate integra Rusia forţele nou mobilizate, întrucât nu există un război comparabil recent, a susţunut Lee.
”Dacă mobilizezi 500.000 de oameni aceste probleme nu dispar, ai aceleaşi probleme doar cu mai multă mână de lucru”, a spus Lee, notând că trupele mai puţin antrenate sunt mai bune la apărarea teritoriului decât la acţiuni ofensive.
Pentru a compensa pierderile grele din cele zece luni de război, Rusia a recrutat şi zeci de mii de deţinuţi pentru a lupta ca parte a grupului de mercernari Wagner. Joi, primii deţinuţi recrutaţi de Wagner au primit graţierea după ce au luptat timp de şase luni în Ucraina.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau