Se SCHIMBĂ vremea! COD GALBEN, urmează PLOI abundente, harta ANM
Dimensiune font:
ANM a emis Cod galben de ploi pentru mai multe județe.
ANM a emis Cod galben de ploi.
"În intervalul menționat, în cea mai mare parte a zonei montane, local în Moldova și pe arii restrânse în nordul Munteniei vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 20...25l/mp și izolat 30...40 l/mp. Notă: Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse și în centrul, estul și sudul teritoriului.", transmite ANM într-un comunicat.
Interval de valabilitate: 14.09.2021, ora 12:00 - 14.09.2021, ora 22:00. .
Meteorologii au emis, miercuri dimineaţa, o atenţionare nowcasting Cod galben de ceaţă, ce vizează mai multe județe, potrivit unui comunicat al ANM.
Astfel, ANM anunță ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri în județul Harghita, zona depresionară. Avertizarea este valabilă până la ora 10:00.
Totodată, a fost emis Cod Galben de ceață și pentru Județul Suceava: Vatra Dornei, Șaru Dornei, Dorna Candrenilor, Dorna-Arini, Iacobeni, Panaci, Poiana Stampei, Coșna, Ciocănești. Interval de valabilitate: 14:09.2021, ora 8:30.
ANM, vremea pe regiuni în următoarele două săptămâni
Banat. Între 13 şi 17 septembrie, vremea va fi mai caldă decât în mod normal, în medie cu temperaturi maxime de 28...29 de grade și minime între 13 și 17 grade. Începând din 18 septembrie și până pe 22 septembrie, vremea se va răci treptat, ajungându-se la un regim termic caracterizat de valori apropiate de cele obișnuite acestor date, respectiv în medie, maxime de 20...22 de grade și minime de 10...12 grade. În intervalul 23-26 septembrie vor mai scădea ușor valorile termice și vor caracteriza o vreme răcoroasă, specifică celei de-a treia decade a lunii septembrie. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în mare parte a intervalului de referinţă, șansele de ploaie fiind în creştere mai ales între 16 și 19 septembrie.
Crișana. Între 13 şi 16 septembrie, vremea va fi mai caldă decât în mod normal, cu medii ale temperaturii maxime de 27...28 de grade și ale celei minime între 12 și 15 grade. Începând din 17 septembrie și până pe 21 septembrie, vremea se va răci treptat, ajungându-se la un regim termic caracterizat de valori apropiate de cele obișnuite acestor date, respectiv în medie, maxime de 19...21 de grade și minime de 9...11 grade. În intervalul 22-26 septembrie valorile termice vor mai scădea cu 1-2 grade și astfel vor caracteriza o vreme răcoroasă, specifică ultimei decade a lunii septembrie. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a intervalului de referinţă, probabilitatea de ploaie fiind mai ridicată între 16 și 19 septembrie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau