Şefii de la Statistică, puşi pe liber
Dimensiune font:
Şeful Guvernului a anunţat ieri că va înlocui conducerea Institutului Naţional de Statistică (INS) pentru „greşeala gravă” la calcularea PIB pentru anul 2011. „Nu ne iartă nimeni dacă stăm blocaţi în continuare în ceea ce înseamnă de ani de zile birocraţie şi lipsa de funcţionare a unor instituţii. Ne-am trezit acum, la început de an, că INS, Comisia Naţională de Prognoză, au greşit. După ce din 2003 până în 2010 au greşit pe plus, calculau un PIB şi după aceea era mai mare, în 2011 l-au greşit pe minus. Nu cred că este vorba neapărat de intenţie, dar este o greşeală gravă”, a declarat primul-ministru. Drept urmare, acesta a solicitat secretarului general al Guvernului soluţii. „O să înlocuiesc conducerea INS, vreau să fie acolo nişte oameni pe care să ne putem baza când spun ceva, fie că este vorba de PIB, fie că este vorba de câţi cetăţeni sunt în această ţară”, a mai spus Victor Ponta. (B. Talancă)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau