Societatea civilă propune ca Avocatul Poporului să fie ales de cetăţeni
Dimensiune font:
Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale propun ca Avocatul Poporului să fie ales prin vot de cetăţeni şi să fie o persoană independentă.
Propunerea a fost avansată marţi la dezbaterea 'Repere constituţionale privind mecanismele de consultare şi de petiţionare. Rolul Avocatului Poporului. Dreptul de asociere, de protest şi de liberă exprimare' organizată de Forumul Constituţional, la Palatul Parlamentului.
Cu această ocazie, reprezentanţii ONG-urilor au mai avansat şi alte propuneri. Printre acestea se numără eliminarea condiţionării adunărilor publice de o notificare în prealabil a autorităţilor.
Reprezentanţii ONG-urilor mai vor ca asociaţiile să poată participa la alegeri şi să aibă aceleaşi drepturi ca partidele politice, iar în ceea ce priveşte dreptul de iniţiativă legislativă acesta să poată aparţine şi unui număr cuprins între 55.000 şi 75.000 de cetăţeni cu drept de vot.
Legat de convocarea referendumului, aceştia au arătat că acest drept ar trebui să aparţină şi unei părţi a parlamentarilor, Avocatului Poporului şi unui număr minim de 200.000 de cetăţeni la nivel naţional.
ONG-urile au mai propus ca activitatea de supraveghere să fie adusă la cunoştinţa celor interceptaţi la maximum 180 de zile de la data încetării supravegherii.
În ceea ce priveşte presa, reprezentanţii societăţii civile doresc, printre altele, ca niciun mijloc de comunicare în masă să nu poată fi suspendat. De asemenea, ONG-urile propun ca mijloacele de comunicare în masă să fie obligate să publice sursa finanţării.
Organizaţiile neguvernamentale vor şi o prevedere prin care să se impună autorităţilor să furnizeze date într-un format accesibil populaţiei.
La dezbatere au participat reprezentanţi ai mai multor ONG-uri, precum APADOR-CH, Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, Coaliţia Asociaţiilor Creştine. AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau