TAROM introduce zboruri directe între Iași și Cluj-Napoca începand din 8 aprilie
Dimensiune font:
Compania națională de transport aerian a anunțat sâmbătă că din 8 aprilie introduce zboruri directe între Cluj-Napoca și Iași.Potrivit reprezentanților Tarom, durata unui zbor este de maximum 50 de minute.
„Dacă mergi cu mașina, faci puțin peste 6 ore. Dacă mergi cu trenul, faci aproape 8 ore și jumătate. Dacă alegi să mergi pe jos, poți face drumul în 80 de ore, fără oprire, dar sigur faci febră musculară. În schimb, cu Tarom ajungi în maximum 50 de minute și pe cuvânt că nu te va obosi drumul, iar asta pentru că începând cu 8 aprilie operăm zboruri directe între Cluj-Napoca și Iași”, a anunțat compania.
Conform paginii de Facebook a companiei, prețurile încep de la 51 de euro.
Și președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a anunțat pe Facebook lansarea noii curse.
„Din 8 aprilie, veți putea ajunge la Cluj de pe Iași Airport cu Tarom. După introducerea curselor externe către Frankfurt, Londra Heathrow și numeroase alte destinații internaționale, acum reconectăm Iașul și de vestul României”, a scris Costel Alexe.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau