Un artist „nici bărbat, nici femeie” a câştigat finala Eurovision
Dimensiune font:
Nemo a câştigat duminică Eurovision pentru Elveţia cu „The Code”, un cântec foarte personal despre a fi non-binar, fiind un premiu care încheie o competiţie marcată de controverse, în special cu privire la participarea Israelului.
„Sper că această competiţie va putea continua să încurajeze pacea şi demnitatea pentru fiecare”, a declarat artistul, în vârstă de 24 de ani, care a obţinut 591 de puncte, oferind micuţei ţări alpine a treia coroană.
Nemo a obţinut 365 de puncte, dar a cucerit şi publicul care i-a adus 226 de puncte, permiţându-i cu 591 de puncte să-l depăşească pe favoritul croat Baby Lasagna, care a întrunit 547 de puncte. Ucraina s-a clasat pe locul trei (453 de puncte), iar Franţa pe locul patru (445 de puncte).
„‘The Code’ spune povestea călătoriei pe care am început-o realizând că nu sunt nici bărbat, nici femeie”, a afirmat anterior Nemo, ceea ce îi acordă micuţei ţări alpine, campioană a neutralităţii politice, a treia coroană într-o competiţie care îşi propune să fie apolitică. Aceasta este prima victorie a Elveţiei de la „Ne partez pas sans moi” interpretat de Celine Dion în 1988.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau