Un bebeluş şi patru adulţi, între care şi români, şi-au pierdut viaţa într-un accident în estul Ungariei
Dimensiune font:
Un bebeluş de şase luni şi patru adulţi, între care doi cetăţeni români şi alţi doi cu dublă cetăţenie, ungară şi română, şi-au pierdut viaţa în urma coliziunii maşinii în care se aflau cu un autovehicul SUV înmatriculat în Franţa şi care era condus de un cetăţean din Republica Moldova, în apropiere de oraşul Karcag, în estul Ungariei, informează MTI.
Autovehiculul SUV se îndrepta spre Debreţin pe autostrada 4 când a schimbat banda de circulaţie din motive necunoscute şi a intrat în coliziune cu un vehicul care venea din sens opus, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei locale.
Dintre cele cinci persoane care se aflau în vehiculul înmatriculat în Ungaria, patru adulţi au murit pe loc şi bebeluşul a fost transportat de urgenţă la spital cu un elicopter, a precizat Agnes Kovacs. Potrivit unui purtător de cuvânt al spitalului din Debreţin, copilul a suferit răni grave la cap şi creier şi a decedat trei ore mai târziu în pofida eforturilor doctorilor de a-l salva.
Nici una dintre cele trei persoane care se aflau în autovehiculul SUV nu a fost rănită. Conducătorul auto, 24 de ani, a fost reţinut de poliţie. Potrivit unor rapoarte neconfirmate, două dintre victimele adulte erau cetăţeni români, alte două aveau dublă cetăţenie, ungară şi română, dar nu au fost găsite informaţii personale despre bebeluş. Se pare că victimele erau din Miercurea Ciuc şi trei dintre ele aveau acelaşi nume de familie. AGERPRES.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau