Un milion de refugiați au părăsit Ucraina într-o săptămână
Dimensiune font:
Un milion de refugiaţi au fugit din Ucraina în ţările vecine de la începutul invaziei ruse în urmă cu o săptămână, a declarat joi Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi.
„În doar şapte zile, am asistat la exodul a un milion de refugiaţi din Ucraina către ţările vecine. Pentru alte milioane, în interiorul Ucrainei, este timpul ca armele să fie reduse la tăcere, astfel încât asistenţa umanitară să poată ajunge şi să salveze vieţi”, a scris Filippo Grandi pe Twitter.
Filippo Grandi intenţionează să viziteze în următoarele zile România, Moldova şi Polonia, trei ţări care găzduiesc un număr mare de refugiaţi ucraineni pe teritoriul lor.
Adunarea Generală a ONU a adoptat miercuri cu o majoritate covârşitoare o rezoluţie care „cere ca Rusia să înceteze imediat utilizarea forţei împotriva Ucrainei”.
Pe teren, forţele ruse şi-au continuat înaintarea, cucerind, printre altele, Herson, un mare oraş din sudul ţării.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau