Vosganian spune că a primit trei oferte "foarte serioase" pentru CupruMin, dar are şi alte opţiuni
Dimensiune font:
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, spune că sunt trei oferte "foarte serioase" pentru CupruMin, dar există şi alte opţiuni în cazul producătorului de cupru, precum atragerea unor traderi de materii prime sau a SIF-urilor.
"Pentru cã existã nişte litigii, şi atunci nu poţi vinde în câştig acţiunile care sunt litigioase, am găsit o variantă care să evite acest lucru, am luat varianta parteneriatulu i. Adică, vom căuta un investitor sau un trader care să pună o sumă, iar noi cu banii facem retehnologizări, plata cerinţelor de mediu şi decopertări de noi zăcăminte, iar în schimb îi dăm minereu. Avem acum trei oferte care ni se par foarte serioase. Noi îi dăm minereu cu discount faţă de preţul bursei, astfel că îşi recuperează în timp investiţia", a afirmat Vosganian în emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV.
Guvernul a aprobat miercuri un memorandum, prezentat de Vosganian, în care se arată că societatea CupruMin are nevoie de finanţare pentru retehnologizare, cheltuieli de mediu şi noi decopertări, astfel încât să îşi mărească zona de exploatare.
Vosganian a precizat miercuri că, în acest moment, Guvernul nu ia în calcul înstrăinarea unor acţiuni ale CupruMin, ci doar o asociere pe o activitate specifică.
Ministerul Economiei a fost mandatat de către Guvern să caute un investitor cu care să se asocieze pentru a finanţa activitatea CupruMin, acest investitor, care poate fi trader sau producător din domeniu, urmând să contribuie cu fonduri minime de 40-50 milioane euro.
În primăvara anului trecut, producătorul de cupru a fost scos la vânzare cu un preţ de pornire de 57,3 milioane euro, dar privatizarea a fost oprită din cauza neînţelegerilor cu Roman Copper, câştigătorul licitaţiei. Reluarea procesului de trecere în proprietate privată a Cupru Min a fost asumată în discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional.
"O altă varianţă este cu SIF-urile, schimb de acţiuni. Am discutat cu câteva SIF-uri o formulă de compensare. Eu le dau acolo unde avem şi să vă faceţi majoritari, voi îmi daţi altele, dacă vreau, sau le cumpăraţi direct. Şi asta este o formulă de privatizare", a mai spus Vosganian la emisiunea "După 20 de ani".
AVAS va elabora un cadru legislativ care să permită schimbul de participaţii minoritare pe care instituţia le are în diverse companii în care sunt acţionare şi SIF-urile, iniţiativa având ca scop "optimizarea" portofoliului.
"Am discutat cu SIF Moldova, probabil şi celelalte SIF-uri vor vrea, să facem un «swap» de participaţii, adică acolo unde avem un interes şi suntem minoritari să le cumpărăm acţiunile, şi invers. Astfel, şi noi, şi ei putem să ne optimizăm portofoliile. A fost ideea preşedintelui SIF Moldova. Este un proiect pilot, chiar săptămâna viitoare vom discuta cu SIF Moldova", a declarat în luna februarie agenţiei MEDIAFAX preşedintele AVAS, Adrian Volintiru.
AVAS are în portofoliu 641 de firme, din care peste 300 sunt în insolvenţă sau lichidare, iar 15 sunt în dizolvare. Autoritatea controlează majoritar 140 de firme, cele mai multe fiind în lichidare sau insolvenţă.
Sursa: mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau