Vremea se strică în ritm accelerat: ploi și ninsori în mare parte din țară
Dimensiune font:
Meteorologii anunţă că, miercuri, până la ora 22.00, va continua să plouă în majoritatea regiunilor ţării şi se pot depăşi 30 de litri pe metru pătrat. Vântul va sufla cu putere şi sunt posibile descărcări electrice şi grindină.
Potrivit ANM, până la ora 22.00, va continua să plouă în Transilvania, Maramureş, nordul Moldovei şi la munte, iar după-amiaza şi seara vor fi averse, descărcări electrice şi condiţii de grindină în Muntenia şi Dobrogea.
”Cantităţile de apă vor fi de 15…20 l/mp şi izolat peste 30 l/mp. Local şi temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze de 45...55 km/h”, anunţă ANM.
Specialiştii precizează că, în zona montană, îndeosebi în Carpaţii Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali, la altitudini în general de peste 1600 m, rafalele vor depăşi 70...90 km/h şi vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Averse în București
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru București prin care anunță că miercuri seara vor fi averse și descărcări electrice.
Prognoza este valabilă miercuri, în intervalul orar 10.00-22.00.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara când vor fi averse și descărcări electrice.
Se vor acumula cantități de apă în medie de 5...10 l/mp, mai anunță meteorologii. Vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, a precizat Administraţia Naţională de Meteorologie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau