După 6 ani, piaţa auto a crescut
Dimensiune font:
Pe ansamblul pieţei, livrările totale de autovehicule (autoturisme + vehicule comerciale), înregistrează, după 6 luni din 2014, o creştere de 32,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În interiorul acestei creşteri, avem autoturismele cu + 35,7%. Şi pe plan european se remarcă o evoluţie pozitivă, principalele ţări europene înregistrând creşteri ce consolidează un trend ascendent (Franţa 3,1%, Germania 2,4%, Italia 2,9%, Spania 17,8%, UK 10,6%). În continuare, vânzările pe piaţa din România sunt susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice (72% din volumul total înregistrat pe primele 6 luni din 2014). De remarcat este însă faptul că pentru luna iunie raportul pers.fizice/pers. juridice este mai echilibrat (36% vs. 64%, în scădere totuşi faţă de luna trecută), influenţa Programului „Rabla” fiind evidentă.
Situaţia la Iaşi
La nivelul judeţului Iaşi, cu un volum total de 1.208 unităţi vândute, se păstrează trendul ascendent al întregii ţări. Dacă analizăm vânzările totale (autoturisme + autoutilitare) ale mărcilor de import, pe primul loc se află Toyota, cu 102 unităţi, urmată de Ford, cu 100 de unităţi, cele două mărci de import împreună cu Dacia fiind singurele care în primele 6 luni au depăşit pragul de 100 de unităţi. Topul este continuat de Volkswagen (90 unităţi), Renault (80 unităţi) şi Skoda (68 unităţi).
Analizând doar vânzarea de autoturisme, liderul este Dacia, brandul naţional păstrând şi titulatura de cea mai vândută maşină. Top-ul pe mărci de import la jumătatea anului 2014 este condus de către Toyota, cu 89 unităţi vândute, urmată de Volkswagen cu 79 de unităţi, Ford, cu 73 de unităţi, Skoda (68 unităţi) şi Renault (59 unităţi).
Cu datele înregistrate în luna iunie 2014, consemnăm un număr de 12 luni consecutive de creştere faţă de lunile similare din anul precedent. Chiar dacă aceste volume cuprind, din analiza majorităţii jucătorilor din piaţă şi volume ce fac obiectul comerţului intracomunitar, ele arată totuşi o consolidare a evoluţiei pozitive din ultima perioadă, remarcată inclusiv la nivel european.
Pentru a avea însă o evoluţie constant pozitivă, consistentă şi predictibilă, într-o oarecare măsură, piaţa are nevoie de măsuri privind fiscalizarea comerţului cu autovehicule rulate din import (TVA, impozite etc), sancţionarea modificării kilometrajului ori a circulaţiei pe teritoriul naţional a autovehiculelor înmatriculate în alte state, utilizate pe o perioadă mai lungă de către rezidenţi români. Pe de altă parte, este nevoie şi de un cadru legal care să stimuleze achiziţia de autovehicule care încorporează tehnologie avansată (electrice, hibride sau care folosesc combustibili alternativi), deoarece acestea poluează mai puţin sau deloc, contribuind totodată şi la creşterea gradului de siguranţă rutieră.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau