Gradul de motorizare în UE: Un autoturism la fiecare doi locuitori. România, cea mai mică rată de motorizare din Uniune. Situația pe regiuni
Dimensiune font:
În 2020, în UE existau 0,53 autoturisme pe cap de locuitor, arată datele Eurostat. La nivel regional, existau disparități semnificative în ceea ce privește numărul de mașini în UE: în afară de două valori extreme (Valle d’Aosta și Mayotte), cea mai ridicată rată regională (Provincia Autonomă Trento) era de aproape șapte ori mai mare decât cea mai scăzută (Peloponez). România a avut în 2020 cea mai mică rată de motorizare.
În ceea ce privește numărul de autoturisme la 1 000 de locuitori, statele membre estice au înregistrat cele mai mici cifre, în timp ce statele membre vestice au înregistrat rate mai ridicate, dar cu unele disparități regionale accentuate.
România a avut în 2020 cea mai mică rată de motorizare din Uniunea Europeană, potrivit statisticilor publicate de Eurostat. Astfel, în țara noastră existau în anul precizat 379 de autoturisme la mia de locuitori, ceea ce înseamnă o rată de motorizare de 0,38 autoturisme pe locuitor.
În 2020, trei dintre cele cinci cele mai ridicate rate de motorizare (numărul de autoturisme la 1 000 de locuitori) au fost înregistrate în Italia: Valle d’Aosta (1 787), provincia autonomă Trento (1 285) și provincia autonomă Bolzano (871). Celelalte două au fost înregistrate în Flevoland (857) în Țările de Jos și în regiunea finlandeză a Insulelor Åland (840).
Aceste rate regionale sunt adesea legate de situația economică, dar pot fi afectate și de circumstanțe specifice: rata ridicată de motorizare din Valle d’Aosta este influențată de normele de impozitare, iar rata ridicată din Flevoland este legată de situarea în apropierea unui oraș mai mare.
Pe de altă parte, cele mai scăzute rate de motorizare au fost raportate în două regiuni franceze (departamentele de peste mări) și în trei regiuni grecești: Mayotte (72), Peloponez (186), Guiana Franceză (209), Grecia Centrală (238) și Marea Egee de Nord (261).
Pe regiuni, București-Ilfov este singura din România care, cu 596 autoturisme la mia de locuitori nu se încadrează în regiunile cu cele mai mici rate din UE, de sub 450 de autorurisme la mia de locuitori. În celelalte regiuni din țara noastră datele se prezintă după cum urmează: Vest: 398 autoturisme la mia de locuitori, Nord-Vest: 376, Centru: 374, Sud-Vest Oltenia: 357, Sud-Est: 353, Sud-Muntenia: 329, respectiv Nord-Est: 291.
Harta interactivă poate fi consultată AICI
Rata de motorizare pentru vehiculele utilitare
Situația este destul de diferită în ceea ce privește vehiculele utilitare (camioane, tractoare rutiere și vehicule speciale, cu excepția remorcilor și semiremorcilor), unde nu au fost observate diferențe sistematice între regiunile din Europa de Vest și de Est. Ponderea vehiculelor utilitare în numărul total de vehicule rutiere dintr-o regiune depinde de mai mulți factori. Printre aceștia se numără sistemele regionale de transport și infrastructura pentru diferite moduri de transport de mărfuri, cum ar fi autostrăzile, liniile de cale ferată, porturile și capacitatea aeroporturilor. Caracteristicile economice ale regiunii joacă, de asemenea, un rol. Este economia regională dominată de industrii prelucrătoare sau de servicii? Sau regiunea este situată pe coridoare europene cheie de transport de marfă?
Douăsprezece dintre primele 15 regiuni din UE cu cele mai mici ponderi ale vehiculelor utilitare în toate tipurile de vehicule se află în zone urbanizate din Germania (între 7,4 % și 9,7 %). Având în vedere lipsa datelor pentru 2020 pentru Grecia (care a avut cele mai mari ponderi ale vehiculelor utilitare în numărul total de vehicule în 2019), cele mai mari ponderi ale vehiculelor utilitare în stocul total de vehicule în 2020 au fost localizate în Spania (9 dintre cele 15 regiuni cu cele mai mari rate), variind între 25,4 % (Insulele Canare) și 19,4 % (Catalonia).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau