Coșmar pe centura Capitalei: A făcut pană, brusc, apoi au apărut hoții. ”Am văzut o persoană cu fața acoperită. Mai erau încă 4-5”

10_11zon

Dimensiune font:

| 03-11-2024 14:08

Eveniment total neașteptat pe centura Capitalei, parcă desprins din incidentele descrise în trecut că s-ar fi petrecut în Bulgaria. Un șofer din Craiova, care-și ducea familia la Aeroportul Otopeni, a făcut pană brusc. Ar fi putut să trateze situația ca pe oricare alta, dar, când a scos bagajele din portbagaj pentru a scoate roata de rezervă, a văzut un bărbat mascat lângă mașină. L-a alergat, moment în care a observat încă 4 sau 5 persoane.

Individul cu șapcă și cu fața acoperită de o cagulă este cel care a încercat să fure din mașina unei familii care făcuse pană pe centura Bucureștiului. La volan era un bărbat din Craiova, iar în spate se aflau sora lui și fiica acesteia, care dormea.

Șoferul bănuiește că dintr-o mașină ce circula în fața lui au fost aruncate pe șosea obiecte tăioase sau ascuțite, care au provocat pana.

”Am făcut pană, ca orice om am oprit să trag pe dreapta să schimb roata. Nu știu dacă a fost pregătită dinainte sau a fost o coincidență să fac pană” a afirmat șoferul. A scos geamantanele din portbagaj ca să scoată roata de rezervă, dar: ”Când m-am uitat în lateral, am văzut o persoană cu fața acoperită. Am alergat după el, iar când am ajuns la jumătatea drumului, am mai văzut încă 4-5 persoane”. Hoțul a fugit.

”La sediul Poliției Oraș Chitila s-a prezentat un bărbat care a sesizat că persoane necunoscute i-au provocat o pană de cauciuc și au încercat să-i sustragă bunuri” a anunțat IPJ Ilfov.

Cosmin Andreica, președinte Europol afirmă: ”Când se folosesc diferite dispozitive artizanale pentru a produce pană, este evident că la viteză mare sau în situații de rulare a autoturismului pe acea porțiune poate să ducă și la accidente rutiere. Recomandarea noastră este ca, în astfel de situații, șoferii, în primul rând, să securizeze habitaclul mașinii, iar dacă coboară din mașină să o închidă de la telecomandă. Dacă văd situații suspecte, să nu ezite să sune la 112”.

Polițiștii vă sfătuiesc să fiți atenți, mai ales în preajma sărbătorilor, când numărul infracțiunilor se înmulțește.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
FOTO Se deschide circulației cea mai așteptată autostradă din istoria României
23/12/2024 11:51

  Circulaţia rutieră pe lotul 1 al Autostrăzii A 7 Ploieşti-Buzău, in lungime de 21 de kilometri, va fi deschisă luni după-amiază, tronsonul făcand legătura intre Dumbrava şi Mizil, judeţ ...

Se construiește Drumul Expres Bacău-Piatra Neamţ care va lega 2 mari orașe ale României
21/12/2024 11:00

  Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a lansat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia drumului expres Bacău-Piatra Neamţ, ofertele la contractul de peste 6 miliarde lei urmand s ...

Plafonarea prețurilor RCA a fost prelungită până la 31 martie 2025
19/12/2024 16:00

Guvernul a decis, miercuri, prelungirea plafonării preţurilor RCA pană la 31 martie 2025, a anunţat purtătorul de cuvant al Executivului, Mihai Constantin. „Preţurile poliţelor RCA vor rămane ...

Creștere alarmantă a prețurilor RCA
16/12/2024 15:20

Crestere alarmantă a preturilor RCA. Preturile politelor RCA s-au dublat in 2024 comparativ cu inceputul anului, conform unui comunicat al Confederatiei Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania ...

VIDEO Surpriza de pe Autostrada Moldovei. Se va deschide un tronson care i-a luat prin surprindere și pe experți
15/12/2024 12:02

 Un tronson din Autostrada „Moldovei” A7 va fi dat in circulatie in jurul datei de 20 decembrie, sfidand practic estimările initiale ale expertilor independenti care nu de mult spuneau că o i ...

Cum verifici punctele de penalizare acumulate și ce să faci pentru a evita suspendarea permisului de conducere
14/12/2024 23:22

  Punctele de penalizare constituie o sancţiune complementară aplicată impreună cu amenda pentru incălcarea regulilor de circulatie. Acumulărea unui număr mare de puncte de penalizare poate co ...

Pe șoselele din România și din Europa circulă adevărate 'bombe cu ceas': Situația devine una cu adevărat îngrijorătoare
12/12/2024 14:02

Sute de mii de masini second hand din Europa sunt adevărate bombe cu ceas din cauza problemelor tehnice. Este concluzia unui studiu realizat de o mare platformă de vanzări online de autoturisme SH. Masinile ...

FOTO Ford lansează Puma Gen-E, mașină electrică ce este produsă la uzina de la Craiova
03/12/2024 14:03

Ford a prezentat marti Puma Gen-E, versiunea complet electrică a celui mai bine vandut model Ford in Europa. Puma Gen-E are o autonomie promisă de 376 km si va ajunge la primii clienti in primăvara lui 202 ...

Biletele de tren se scumpesc de la 15 decembrie
02/12/2024 18:10

 Biletele de tren se vor scumpi in medie cu 4,6% incepand din data de 15 decembrie, odată cu intrarea in vigoare a noului Mers al Trenurilor 2024 – 2025, preturile fiind actualizate cu inflaţia, sc ...

Escrocherie uriașă la mașinile second-hand. Piața auto din România, printre cele mai puțin transparente din UE
22/11/2024 12:27

 Fraudele cu masini rulate depăsesc 2,5 miliarde de euro doar pe trei piete ale Uniunii Europene. Miscarea nerestrictionată a mărfurilor este unul dintre avantajele de bază ale Uniunii Europene. Pe ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei