146 de lansări de carte, la „Librex”
Dimensiune font:
* seria evenimentelor editoriale începe astăzi, după deschiderea oficială a Târgului, programată pentru ora 11.00 *editurile vor avea, ca în fiecare an, reduceri cu această ocazie, iar organizatorii promit un plus de culoare, organizând recitaluri poetice şi muzicale, teatru, mişcare şi improvizaţie, întâlniri de specialitate, mese rotunde, ceremonii ale ceaiului, proiecţii de film, concursuri, tombolă
Ieşenii se pot număra, astăzi, printre primii vizitatori ai Târgului Internaţional de Carte „Librex”. Cea de-a XXI-a ediţie începe la ora 10.00, la Sala Polivalentă şi se va desfăşura până duminică.
După deschiderea oficială de la ora 11.00, juriul prezidat de criticul literar Ioan Holban va analiza oferta editorială a celor peste 140 de participanţi la târg. Tot astăzi, începe seria evenimentelor artistice, cu un „Moment poetic Nichita Stănescu” susţinut de actorul Toma Hogea.
Editurile care organizează primele lansări de carte sunt „Junimea”, „Lumea”, „Timpul”, „Demiurg” – Iaşi, „Eikon” Cluj-Napoca. Printre numeroasele evenimente editoriale se află şi o „lansare de carte regală”: „Ana. Portretul Reginei/ Portrait of the Queen”. Volumul bilingv româno-englez, semnat de Principele Radu şi apărut la Editura Curtea Veche Publishing, va fi lansat, începând cu ora 14.00, în prezenţa Alteţei Sale Regale Principelui Radu. „Ca şi Regele, Regina a avut norocul de a i se aşterne pe chip anii cu frumuseţe şi eleganţă. Deşi nonagenare, Majestăţile Lor sunt frumoase încă. Iar frumuseţea lor fără vârstă nu este numai una a chipului, ci şi una a sufletului. Aceste două trăsături constituente ale fiinţei lor sunt modelul nepreţuit pentru societatea românească de astăzi”, apreciază autorul.
Programul de vizitare al târgului este de miercuri până vineri, între orele 10.00 – 19.00; sâmbătă: 10.00-20.00; duminică: 10.00-17.00. Accesul vizitatorilor este gratuit. (Gina Popa)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau