Anubis

    "Ceva trebuie să existe, pentru a se face lumină. Energie, mişcare, entropie...(...) Dumnezeu, confirmă liniştit Mogens. Indiferent ce. Ceva trebuie să fie totuşi. Şi tot ceea ce există este vremelnic. Întunericul este veşnic. El reprezintă scena pe care se joacă piesa vieţii. Dar după ce cade ultima cortină, întunericul va continua să existe."
    Până unde ai merge în numele ştiinţei? Ce ai fi dispus să sacrifici pentru marea descoperire a vieţii tale? Cu un uşor iz de Jules Verne, poate şi datorită epocii în care este plasată acţiunea, "Anubis" va trezi în cititor sentimente contradictorii. Vei porni la drum fascinat de ideea unei descoperiri ştiinţifice revoluţionare, vrăjit de ideea unei aventuri unde sinistrul, suspansul şi uimirea se împletesc genial, pentru a ajunge brusc la faza de "ridicat din sprâncene", pe care, surprinzător, o vei depăşi repede şi vei plonja iarăşi în vâltoarea evenimentelor. Personajele te intrigă, îmbinând acelaşi dual sentiment de atracţie-respingere ce traversează întreaga carte, dar reprezintă şi incontestabila reuşită a romanului. Ideea de bază a poveştii se mulează perfect pe multe alte scrieri ce "despică" legende, credinţe şi mituri ale unor civilizaţii dispărute. Acest "dispărut" este factorul declanşator de speculaţii de cele mai multe ori şi ceea ce înfierbântă minţile inchizitoare umane. În goana de a explica inexplicabilul şi de a ne găsi locul în Marele Infinit, suntem capabili de multe, inclusiv de a ne demonstra "nimicnicia": "Au fost aici cu mult înainte de apariţia oamenilor(...). Şi vor mai fi aici şi mult după ce ultima amintire lăsată de oameni va dispărea. Ei sunt cei care au fost, sunt şi vor fi pentru totdeauna (...). Ei dorm în celulele lor din adâncul pământului şi al oceanelor, aşteptând ziua în care îşi vor prelua din nou locul lor moştenit de stăpâni ai acestei lumi."
    Mi s-a părut extrem de interesant faptul că autorul reuşeşte să te convingă că miturile şi credinţa în creaturi halucinante au o bază ce se pierde în negura timpurilor: "Era posibil ca oamenii să fi purtat dintotdeauna adânc în ei cunoaşterea creaturilor nopţii, şi nu era o întîmplare că ele apăreau doar în legende şi în poveştile de groază. Oare cele mai convingătoare minciuni nu erau acelea camuflate sub mantia adevărului?"
    Mi-a plăcut această carte? După cum am afirmat mai sus, este capabilă să trezească reacţii contrare în oricine, dar scenele din subteran, descoperirile, picturile rupestre, toate acestea sunt extrem de bine descrise, astfel încât te vei simţi categoric acolo. Incursiunile prin cimitir, creaturile hidoase, izul de putreziciune, iarăşi le vei percepe ca pe o experienţă personală. Şi în mijlocul tuturor acestor "amănunte" Miss Preussler se dovedeşte "de milioane". În concluzie, mi-a părut bine că am ales această carte şi o recomand celor ce vor să încerce ceva diferit, suprapus peste ceva arhicunoscut. Sună incitant, nu?

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/