Cine este prințul Heinrich XIII, capul loviturii de stat din Germania. El a luat legătura cu rușii și crede în teoriile conspirației
Dimensiune font:
Polițiștii germani l-au arestat în cadrul amplei acțiuni antiteroriste de miercuri și pe liderul grupării „Cetățenii Reichului”, organizație acuzată că a complotat pentru o lovitură de stat violentă, în urma căreia să preia conducerea țării. Prințul Heinrich XIII este membru renegat al unei vechi familii nobiliare din Germania, adept al teoriilor conspirației, potrivit presei germane. Mai mult, anchetatorii germani afirmă că prințul a luat legătura cu reprezentanți ai Rusiei.
Prințul Heinrich XIII (71 de ani) provine dintr-o veche familiară nobiliară, cunoscută sub numele Casa de Reuss, care a stăpânit până în 1918 părți din actualul land Thuringia din estul Germaniei. Potrivit BBC, toți membrii de sex masculin ai familiei sunt botezați Heinrich, urmat de un număr.
Heinrich XIII este liderul ales al Consiliului „Cetățenii Reichului” (Reichburger), organizația care ar fi pus la cale lovitura de stat din Germania, potrivit procurorilor germani. El a fost arestat miercuri, în localitatea Frankfurt am Main.
Prințul deține o proprietate în orașul Saaldorf: un mic castel de vânătoare în stil neo-gotic, Waidmannsheil, scrie publicația Welt. Potrivit procurorilor, castelul era folosit pentru întrunirile grupului, unde a fost plănuită lovitura.
Heinrich XIII a avut și în trecut declarații controversate la adresa statului german. În 2019, în cadrul unui discurs la Worldwebforum în Zurich, el a acuzat că Germania nu este un stat suveran, ci un „stat vasal”. El spunea că, în Principatul de Reuss, oamenii ar duce o „viață fericită”, pentru că structurile administrative sunt „clare și gestionabile”: „Dacă ceva nu merge bine, te duci la prinț”.
Potrivit Welt, Prințul de Reuss promovează și teorii conspiraționiste antisemite: în spatele Revoluției Franceze au fost „reprezentanți ai dinastiei Rothschild”, Statele Unite au finanțat regimul Hitler, iar războaiele au fost declanșate „pentru a răspândi populația evreiască”.
De altfel, și gruparea pe care o conduce este adepta teoriilor conspirației, inclusiv a ideologiei QAnon, potrivit anchetatorilor germani. Membrii grupării sunt ferm convinși că Germania este condusă de o elită a unui așa-numit „stat paralel”
Un „bătrân confuz” care a luat legătura cu rușii
În luna iulie a acestui an, Prințul Heinrich XIV, care apare ca purtător de cuvânt al Casei de Reuss, îl descria pe descendentul vechii familii, care se înstrăinase, drept un „bătrân confuz”, „prins în teorii ale conspirației.
Heinrich XIII a părăsit familia în urmă cu 14 ani și este considerat persona non grata din cauza vederilor sale conspiraționiste, mai scrie Welt.
Pe de altă parte, în cadrul organizației „Cetățenii Reichului” el și-a câștigat o reputație de lider curajos. Clipuri video cu el sunt răspândite pe canale relevante de pe rețeaua Telegram.
Potrivit anchetatorilor germani, prințul și camarazii lui plănuiau să pună bazele unui Principat de Reuss. Mai mult, el a contactat reprezentanți ai Rusiei, iar grupul ar fi primit sprijin din partea unui cetățean rus, Vitalia B, arestat și el în cadrul anchetei, a mai scris Welt. Potrivit Procuraturii Generale, nu există indicii că rușii contactați au reacționat pozitiv la inișierea unui „tratat de pace”.
Ambasada Rusiei la Berlin a respins orice legături cu gruparea „Cetățenii Reichului”: „Birourile diplomatice și consulare ale Rusiei în Germania nu mențin niciun fel de legătură cu reprezentanți ai grupărilor teroriste sau ale altor entități ilegale”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau