Piatra Magica - Trilogia Arthur 1
Dimensiune font:
"Ţi-a povestit Oliver despre omul acela, care împrăştia seminţele? A aruncat unele la marginea ţarinei şi le-au mâncat păsările. A lăsat unele pe pământ pietros şi foarte curând s-au uscat. Altele au ajuns printre buruieni, care au crescut şi le-au acoperit. Însă unele dintre seminţele pe care le-a plantat semănătorul au ajuns în pământ bun...Asta-i Arthur, tu trebuie să fii acel pământ! Trebuie să te pregăteşti pentru asta."
Suntem părţi ale unei lumi în care nimeni nu este nevoit să rişte inutil, o lume în care înainte de a întreprinde o acţiune, poţi afla opinia altora despre asta. Progresul, nu-i aşa? Carte de faţă te va purta în timpul de mult apus al acţiunii, când la întrebările ce te frământau căutai asiduu răspunsurile singur, când viaţa ţi-o clădeai cărămidă cu cărămidă, iar călătoriile iniţiatice reprezentau un mod de a te pune la încercare şi de a te forma ca om.Şi dacă pentru a face faţă încercărilor aveai nevoie de o "dublură" eroică şi neînfricată, cu atât mai bine! "Fiecare dintre noi are nevoie de o încercare(...), iar un om care n-a trecut prin ea este pierdut pentru sine. (...) Fiecare dintre noi trebuie să avem un vis pentru a ne lumina paşii prin lumea asta întunecată."
Vom asista la călătoria lui Arthur, un băiat nobil din vremea eroicelor cruciade, şi, în paralel, la cea a lui Arthur legendarul, prezentat ca şi Alter ego al celui dintâi. Frământările, trăirile, sentimentele, nesiguranţele vor reprezentă "firele" din care se va "împleti" adultul în formare. Personaje multiple, mai mult sau mai puţin carismatice vor întregi scena pe care se va desfăşura acest fantasy altfel, o lume redată prin ochii şi , mai ales, prin cuvintele unui băiat de treisprezece ani, ceea ce va conferi cărţii un stil aparte. O carte extrem de interesantă, o trilogie care "promite", şi un periplu narativ captivant sunt motive întemeiate pentru a alege "Piatra Magică".
Sursa: http://www.cartidecitit.ro/
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau