Pistolarul (seria Turnul Intunecat 1)

    "Cel mai mare mister pe care îl oferă universul nu este viaţa, ci măsura. Măsura cuprinde viaţa şi Turnul cuprinde măsura. Copilul, pentru care curiozitatea e pe primul loc, spune: Tati, ce este dincolo de cer? şi tatăl spune: Întunericul spaţiului. Copilul: Ce este dincolo de spaţiu? Tatăl: Galaxia. Copilul: Dincolo de celelalte galaxii? Tatăl: Nimeni nu ştie.
Pricepi? Mărimea ne înfrânge."
    Ca un împătimit al cititului, îmi place din când în când să revin la o "mână" de autori ce m-au convins de geniul lor şi care mă determină să cred că, noi oamenii, mai avem  încă ceva  interesant de spus.
    Dacă credeaţi că "Pistolarul" reprezintă o scriere gen "Vestul Sălbatic" clasică şi cuminţică, va trebui să vă luaţi gândul de la asta. Deja familiarizaţi cu lipsa de "fasoane" a autorului şi sfidarea continuă a aşa-ziselor canoane de scriere, vom descoperi în această primă parte din seria "Turnul Întunecat" o poveste halucinantă, ce îţi va ridica un val de întrebări, lăsându-te în acelaşi timp să ţi le explici singur, după posibilităţi, judecată şi credinţă, firul acţiunii fiind mult prea "preocupat" de găsirea Turnului, pentru a pierde vremea cu explicaţii. Cine este Pistolarul? De unde vine? Afăm doar prin flash-uri scurte ale acestuia. Tot ce ştim şi ce contează este unde merge. Iar Omul Negru? Este chiar atât de ... negru? L-am asociat deja din start cu "bau-bau", dar atunci cum se face că Pistolarul este înconjurat mereu de moarte? De ce Omul Negru are posibilitatea de a reda viaţa unui corp neînsufleţit (oare să riscăm o paralelă cu biblicul Lazăr?) şi are răspunsuri la întrebări existenţiale importante? Cine este ... "alb" şi cine este "negru"? "Nu pentru prima dată, pistolarul simţi gustul catifelat, insidios al aleanului. Glonţul dintre degetele lui, manipulat cu atâta neştiută graţie, deveni brusc oribil, semnul unui monstru. Îl lăsă să-i cadă în palmă, închise pumnul şi strânse cu forţă, dureros. De ar fi explodat, în momentul acela l-ar fi bucurat distrugerea talentatei sale mâini, căci singurul ei talent adevărat era crima. Întotdeauna existase crimă pe lume, însă nu-l liniştea cu nimic să-şi spună asta. Exista crimă, exista viol, existau practici cumplite, şi toate erau în numele binelui, în numele sângerosului bine, al sângerosului mit, al Graalului, al Turnului."
    Trăiri multiple vor pune stăpânire pe cititor, de la duioşie la mânie, încercând să facă faţă valului nestăvilit de gânduri ale Pistolarului, care, de cele mai multe ori, par să se suprapună cu ale tale: "Lumea a mers mai departe", spunem... întotdeauna am spus. Dar acum merge mai departe mult mai repede. S-a întâmplat ceva cu timpul. Se înmoaie." sau, un alt exemplu: "Cum ne facem singuri cercuri mari în pămînt, gândi el. Mergem în cerc, înapoi de unde am pornit şi punctul de pornire tot acolo este: reîncepere, acesta a fost mereu blestemul luminii zilei."
    Această senzaţie tulbure de a nu reuşi să plasezi personajele tranşant de partea binelui sau a răului cred că reprezintă cel mai incitant aspect al acestei cărţi. Ne vom identifica cu Pistolarul de atâtea ori în decursul cărţii datorită ideilor exprimate de acesta, încât nu vom observa  defectele lui. Este doar eroul principal, nu? Chiar să reprezinte... "Intrusul"? Şi, în definitiv, de ce ne-ar păsa dacă este sau nu bun? Carismatic şi cu un scop precis în viaţă, ne convinge să luăm parte la drumul lui, într-o lume care este şi mai greu de explicat ca personajele.
    Departe de a-ţi satisface curiozitatea, ci, din contră, stârnind în cititor atâtea sentimente confuze, "Pistolarul" va crea terenul perfect pentru continuarea seriei pe care o aştepţi cu senzaţia (sau speranţa) că vei afla mari mistere ale existenţei în sfârşit explicate.

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/