Sfinţi, relicve şi evlavie creştină

Comemorarea, pe data de 29 ianuarie, a aducerii moaştelor Sfântului Sfinţitului Mucenic Ignatie Teoforul (35-107), este un bun prilej de conştientizare a învăţăturii bisericeşti despre cinstirea relicvelor sfinţilor, o practică atât de hulită în ultimii ani, din motive exterioare şi improprii cultului bisericesc al sfinţilor, ci legate mai degrabă de incultura religioasă.
Sfântul Sfinţitul Mucenic Ignatie Teoforul - adică purtătorul de Dumnezeu - este cel de-al doilea episcop al Antiohiei, fiind unul dintre ucenicii direcţi ai Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan. Trăind în primul secol creştin, atunci când Creştinismul nu era încă religie legal recunoscută în Imperiul Roman, episcopul Ignatie a fost supus, asemeni multor alţi creştini din vremea sa, la proba dezicerii de această credinţă nouă, care respingea cu vehemenţă vechile credinţe idolatre romane. În timpul persecuţiei din Antiohia, el a fost arestat şi pedepsit cu moartea prin aruncarea la fiare în amfiteatrul de la Roma. Moartea sa s-a petrecut, probabil, în anul 107. Creştini ce au fost martori la eveniment au adunat rămăşiţele nemâncate de fiare şi le-au dus la Antiohia, spre a fi înhumate după cuviinţă. Acest eveniment, al ducerii cinstitelor rămăşiţe la Antohia, este celebrat de către Biserică pe data de 29 ianuarie.
Comemorarea unui astfel de fapt poate aduce, ea însăşi, lămurirea logică a cinstirii relicvelor sfinţilor. Sfinţii sau casnicii lui Dumnezeu sunt acele persoane care, în trup ca şi noi fiind, au trăit la o intensitate greu inteligibilă pentru omul carnal, materialist, consumist, comuniunea în iubire cu Creatorul-Dumnezeu, prin Fiul Său întrupat - Iisus Hristos. Învăţătura creştină afirmă oricum valoarea trupului, ca vas al Duhului Sfânt, ca suport al psihicului şi al spiritului uman. Iar un trup care s-a făcut în mod conştient purtător de afecte dintre cele mai frumoase - iubind Creatorul şi pe semenii săi - şi de Duh Sfânt, este cu atât mai mult demn de tot respectul, cinstirea. Astfel de trupuri sunt cele ale sfinţilor. Iar ele îşi păstrează demnitatea de a fi cinstite şi după trecerea sufletului în veşnicie. Căci au purtat în ele sufletul sfânt, „molipsindu-se” din sfinţenia lui. Sfinţenia este împreună-lucrarea omului cu Dumnezeu, dar este, deopotrivă, împreună lucrarea trupului şi psihicului uman, în scopul înmulţirii prezenţei Duhului Sfânt în om.
A cinsti sfinţii este un lucru firesc pentru cei dintre noi care avem cultul valorii spirituale prin excelenţă. Iar a le cinsti relicvele este derivat din aceasta.
Maria Mihaela Stan