Stephen King – Despre scris

Stephen King se amuza realizând o carte-mozaic, în care se succed CV-ul, descrierea trusei cu scule şi confesiunea “Despre scris“, încadrate de trei prefete şi postscriptumul cu un titlu simetric “Despre viata”, ce include o proba de lucru pe propriul text şi lunga lista a cartilor citite în ultimii ani. CV-ul este periplul formarii sale: placerea descoperita din copilarie de a inventa istorii care (atentie!) îşi gasesc rapid cititori pasionati, cautarile şi luptele cu proprii demoni (bautura şi drogurile).

Rememorând momentele cheie dintr-o existenta subjugata de scris, da sfaturi prieteneşti, menite sa îl îndemne pe tânarul pornit în aceeaşi aventura, sa scormoneasca în sine, unde aşteapta zacamintele: “Nu exista un Depozit de Idei, nici Centrala cu Poveşti, nici Insula Bestsellerurilor Îngropate; ideile pentru poveştile bune par sa vina literalmente din nimic, îti cad în poala din senin: doua idei pâna atunci întru totul independente îşi gasesc, când nici nu te aştepti, un punct comun şi se concretizeaza în ceva absolut nou. Datoria ta nu e sa gaseşti acele idei, ci sa le recunoşti atunci când se arata.”

Partea cea mai interesanta, Trusa cu scule, se bazeaza pe analogia între dulger şi prozator, între uneltele unuia şi instrumentele celuilalt. Prima dintre ele şi cea mai obişnuita, pâinea scrisului, vocabularul, are o regula de baza: foloseşte primul cuvânt care îti vine în minte daca e potrivit şi colorat. A doua unealta, gramatica, îi prilejuieşte avertismente legate de pacatul verbelor intranzitive şi al diatezei pasive, semn de nesiguranta şi slabiciune, care garanteaza o proza proasta. La al doilea nivel al trusei se afla elemente ale stilului, la al treilea unitatile scrisului, care nu sunt propozitiile şi frazele, ci paragrafele…

Dupa o viata de scriitor şi sprijinit pe un morman de carti, Stephen King reduce sfaturile pentru tânarul romancier la enunturi care comprima esentialul. Primul sfat: “Daca vreti sa fiti scriitori, trebuie sa faceti doua lucruri mai presus de orice: sa cititi mult şi sa scrieti mult. Nu exista nici o cale ocolitoare, cum nu exista nicio scurtatura.” Alt sfat se refera la modul de lucru: scrie cu uşa închisa, rescrie cu uşa deschisa, lasa câteva luni sa treaca între cele doua actiuni. Şi altul: “Când scrii o poveste, îti spui tie însuti povestea. Când o rescrii, datoria ta principala este sa scoti toate lucrurile care nu apartin poveştii.”

Capitolul “Despre scris” porneşte de risipirea unei prejudecati privind succesul comercial de care se bucura patru scriitori americani de astazi: Grisham, Clancy, Crichton şi King însuşi. Toti sunt meseriaşi ai construirii unui roman pe care cititorul sa nu-l poata lasa din mâna, indiferent daca îl citeşte în avion, într-o sala de aşteptare sau acasa, în fotoliu.

King se opreşte la trei aspecte ale constructiei epice, explicându-le cu simplitate deconcertanta: naratiunea poarta povestea de la punctul A la punctul B şi în cele din urma la punctul Z, descrierea creeaza realitatea senzoriala pentru cititor, dialogul aduce personajele la viata prin vorbele pe care le rostesc.

Despre fiecare dintre cele trei aspecte, formuleaza opinii. Povestea, substanta principala a romanului, este la îndemâna: poveştile, precum fosilele, sunt lucruri ascunse în pamânt, iar datoria scriitorului este sa le descopere şi sa le ofere un loc unde sa se dezvolte. Propriile romane se bazeaza mai mult pe situatie, în punctul de pornire, din care se nasc personajele (unidimensionale, amorfe initial), abia apoi vine povestea.

Cât despre deznodamânt, aici este una dintre cele mai convingatoare motivari pentru uşurinta cu care scriitorul se lasa condus şi dominat de personajele create spre un final pe care el însuşi nu l-a intuit: “În definitiv, eu nu sunt doar creatorul romanului, ci şi primul lui cititor. Şi daca eu nu sunt în stare sa ghicesc cu o oarecare precizie cum se va sfârşi blestematia aia, chiar şi cu avantajul cunoaşterii din interior a întâmplarilor, pot fi sigur ca-mi voi tine cititorii într-o stare de tensiune, care sa-i faca sa dea pagina dupa pagina. Şi totuşi, de ce sa-ti faci griji pentru final? De ce sa tii mortiş sa controlezi totul? Mai devreme sau mai târziu, fiecare poveste ajunge undeva.”

Şi King dezvaluie un secret scriitorului în devenire, un truc care l-a ajutat sa ajunga de la situatie la poveste (întrebarea “şi daca…?” explorând posibilitati nebanuite) sau diferenta dintre poveste şi intriga: “Povestea e cinstita şi loiala, intriga e schimbatoare şi e mai bine sa ramâna sub arest la domiciliu.” Alt secret are descrierea: prea saraca, da cititorului o senzatie de dezorientare şi miopie, prea bogata – îl îngroapa în detalii şi imagini. Şi iata marele secret, acelaşi cu al poeziei: “Descrierea începe în imaginatia scriitorului, dar ar trebui sa se termine în aceea a cititorului.” Şi nu mai e nicio mirare ca prozatorul citeaza din T.S. Eliot şi William Carlos Williams.

Dialogul, dupa Stephen King, da glas distributiei şi este crucial în definirea personajelor, pentru ca aşa oamenii îşi tradeaza trasaturi despre care ei înşişi nu au habar. Dialogul bun încânta, cel prost ucide (şi personajul şi placerea lecturii). Sfatul dat este acelaşi, de a lasa lucrurile sa îşi urmeze cursul firesc: lasati fiecare personaj sa vorbeasca liber, fara sa tineti cont de Legiunea Decentei sau Cercul de lectura al Doamnelor Creştine.

Stephen King se opreşte şi asupra altor aspecte: personajul (mai important ca întâmplarea, el sustine povestea), simbolismul şi tema (exemplificând cu sângele în Carrie), ritmul şi povestea din fundal. Se opreşte chiar la “maruntişuri” practice, însa extrem de importante pentru un scriitor în faza începuturilor: documentarea şi gasirea unui agent. Are însa grija sa strecoare la un sfârşit de capitol un şoc electric: “vorbim despre unelte şi dulgherie, adica despre cuvinte şi stil… dar, în timp ce ne continuam drumul, ar fi bine sa tineti minte ca vorbim şi despre magie.”

Sursa: http://nemirabooks.ro